Rușii prefera sa auda despre succesele regimului stalinist și să nu li se aminteasca despre crimele dictatorului Iosif Stalin, potrivit sondajului realizat de „VCIOM-Sputnik“.

Astfel, mai mult de jumătate dintre ruși (62%) sunt de acord cu opinia că placuțele comemorative, busturile, picturile care spun despre realizările lui Stalin, ar trebui să fie plasate în locuri publice. În același timp, 65% dintre cetățeni sunt împotriva instalarii semnelor care amintesc despre crimele sale.

Cel mai interesant este faptul că motivul principal al consimțământului rusilor pentru instalarea de obiecte monumentale cu informații favorable lui Stalin este argumentul ”respectarii adevărului istoric”.

Tinerii sunt cei mai activi sustinatori ai plasarii monumentelor dedicate lui Stalin, în timp ce în rândul persoanelor în vârstă poziția dominanta este cea de opozitia fata de monumentele dedicate dictatorului.

Anterior, un alt sondaj realizat in Rusia a relevat ca dictatorul sovietic Iosif Stalin este pe primul loc în clasamentul figurilor proeminente din istoria Rusiei. Stalin i-a depasit în clasament pe actualul președinte rus Vladimir Putin și pe poetul clasic rus Alexandr Pușkin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Sondaj: Majoritatea rușilor sunt dispuși să uite crimele regimului stalinist

  1. bogdan spune:

    Iar a vomitat diaree Taranu Ion !

    • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

      La asemenea stiri trolii Rusiei folosesc whataboutismul, anume ca mai sunt si alti criminali cu care sa vezi ca civilizatia simpatizeaza. Simpatizam noi cu Rotschild, Soros, Hitler sau nu stiu ce alt personaj amintit de ei? A facut vreunul dintre ei 70 milioane de victime? NU, stirea e despre ALTCEVA. Rusii n-au o problema cu venerarea lui Stalin. Sunt ca extrema dreapta din Germania care desi e ilegala dar il venereaza pe Hitler. Si asta pentru ca de cand e Putin dictator i-a calcat pe urme lui Stalin in loc sa se dezica constant de el precum Germania de Hitler. Cine nu-si cunoaste istoria va repeta greselile trecutului. Priviti numai la trolii acestia rusnaci ce apucaturi staliniste au. Cine il mai simpatizeaza azi pe liderul regimului cel mai stalinist, pe Kim? Ei si dodon. Si cu asta am zis tot ca sa fie clar pe cine avem in fata.

  2. Lucia spune:

    Ce poti sa spui despre un popor care are ca idol un asasin psihopat? No comment.

  3. bogdan spune:

    Tara de rahat cu godaci inpoiati…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top