alegeri UcrainaForţele proeuropene conduse de preşedintele Petro Poroşenko şi premierul Arseni Iaţeniuk se află detaşat pe primul loc la alegerile legislative de duminică din Ucraina, dar două formaţiuni proruse au de asemenea şanse să ajungă în Parlament, potrivit unui sondaj publicat miercuri, relatează AFP.

Blocul Petro Poroşenko este creditat cu 30,4 la sută din intenţiile de vot, urmat de Partidul Radical al populistului Oleg Liaşko şi de Frontul Popular condus de Iaţeniuk (10,8 la sută), potrivit sondajului realizat de Institutul de sociologie din Kiev şi Fundaţia Iniţiative Democratice.

Aceste estimări se bazează pe răspunsul alegătorilor care deja s-au decis, dar 32,2 la sută sunt indecişi. Marja de eroare este de 2,2 la sută.

Formaţiunea proeuropeana Samopomici, formată în principal din militanţi ai societăţii civile, este creditată cu 8,5 la sută din voturi, iar partidul Batkivşcina, al fostului premier Iulia Timoşenko, cu 7,5 la sută.

Două formaţiuni proruse, Ucraina Puternică şi Blocul Opoziţiei, moştenitoarele Partidului Regiunilor al preşedintelui demis Viktor Ianukovici, ar putea trece pragul de 5 la sută necesar pentru a intra în Parlament.

Preşedintele Petro Poroşenko, ales în mai după îndepărtarea de la putere a regimului prorus, a convocat alegeri legislative anticipate pentru consolidarea puterii sale şi reînnoirea Adunării care include foşti aliaţi ai lui Viktor Ianukovici, acuzaţi că susţin separatiştii proruşi în est, unde conflictul armat a provocat peste 3.700 de morţi în şase luni.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top