Atacurile asupra finanțatorului și miliardarului George Soros reprezintă cea mai izbitoare manifestare a schimbării realităților politice, în special în Europa Centrală și de Est, scrie Financial Times.

După căderea Zidului Berlinului, fundațiile Soros au reprezentat optimismul cu privire la răspândirea democrației în stil occidental în țările fostului bloc sovietic. Acum, însă, aceste ONG-uri au devenit un fel de „paratrăsnet” pentru naționalisti și regimurile autoritare, care pe fundalul „atractivității ofilite a liberalismului“, au început să exercite o influență mult mai mare în regiune.

„Acesta este un alt deja vu cu o mare diferență – naționalismul este acum ideologia dominantă în lume”, a declarat Soros pentru Financial Times. – UE este o structură care se află acum pe punctul de a colapsa. Iar Rusia – o putere reînnoită bazată pe naționalism”.

Istoricul Ann Appelbaum explică de ce miliardarul cu rădăcini evreiești a devenit un inamic convenabil pentru unii lideri europeni, precum premierul ungar Victor Orban.

„Ei nu doresc să se opună în mod deschis Americii sau UE, de aceea îl poziționează pe Soros ca pe o amenințare, personificând astfel acele elemente ale Occidentului pe care le urăsc”, a spus ea. „Aceasta este o tactică excelenta daca vrei sa eviti criticile UE și SUA”, crede Ann Appelbaum.

La Institutul „Open Society“ (Fundația Soros) există acum o dispută aprigă asupra faptului dacă nu cumva campania de răspuns față de cea realizata acum împotriva miliardarului va declanșa eforturi și mai mari de „demonizare“ a lui Soros.

Dar însăși finanțatorul subliniază că nu intenționează să se ferească de atacurile îndreptate împotriva lui. Inițial, el planifica închiderea fondului până la moartea sa. În schimb, acum își intensifică eforturile în cadrul proiectului său menit să promoveze o creștere a numărului de țări democratice în care guvernele promovează pluralismul și transparența.

În noiembrie anul trecut el a confirmat că a transferat fondului său alte 18 miliarde de dolari, adică cea mai mare parte din averea sa personală. În general, pentru întreaga perioadă a existenței „Societății Deschise”, Soros a transferat 32 de miliarde de dolari acestei organizații.

„Cred că pot spune că sunt norocos cu dușmanii mei”, a comentat Soros atacurile asupra sa. „Din acest motiv, mă simt mai mult decât pregatit să lupt pentru o cauză justă”.

În prezent, Fundația Soros operează în 140 de țări din întreaga lume și cheltuie resurse nu numai pe programe de sănătate și educație, ci și pe sprijinirea grupurilor care critica guvernele. Alți sponsori se feresc de astfel de eforturi pro-democratice. În plus, miliardarul este unul dintre cei mai mari donatori ai Partidului Democrat din SUA.

În ultimii ani, potrivit Financial Times, Soros a fost acuzat că a ajutat la răsturnarea guvernelor din țări precum Ucraina, Georgia și Macedonia. În plus, Fundația Soros a fost deja expulzată din Rusia și Uzbekistan. Soror însuși declară că cei care au primit subvenții de la el în Ungaria acum se confruntă cu amenințări. Și Victor Orban a ordonat serviciilor de informații să efectueze o investigație asupra „imperiului Soros”, care, în opinia primului ministru maghiar, amenință interesele naționale ale țării sale.

Finanțatorul este convins că majoritatea atacurilor asupra lui sunt organizate de Rusia.

– Putin are o neplăcere personală față de mine, spune el.

Soros a explicat că această ură a lui Putin a apărut din cauza faptului că el l-a criticat pe președintele rus, și l-a sprijinit pe fostul lider georgian Mihail Saakașvili, care a venit la putere în țara sa  în 2003, după „Revoluția trandafirilor“.

În interviul acordat Financial Times, Soros a recunoscut că a comis și greșeli. Astfel, potrivit lui Soros, dupa ce a venit la putere în Georgia, Mihail Saakașvili „nu s-a dovedit a fi un model al valorilor societății deschise“, asa cum părea să fie când era în opoziție. Soros a spus că relațiile sale cu Saakașvili au devenit o „lecție dureroasa“ și l-au învățat să „stea departe de politica internă“ în țările in care este activ.

Cu toate acestea, în practică, toate acestea s-a dovedit a fi mai complicate, a spus finanțatorul. Astfel, cei care au primit subvenții de la el au participat la revoluția Maidan din 2014 în Ucraina, deși el insistă că el si organizatia sa nu au jucat vreun rol direct în cele întâmplate.

„Nu am participat la lupte – contravine regulilor și principiilor noastre. Dar noi am fost suporteri ai celor care au luptat, și asta a fost în timpul „Maidanului” – a recunocut Soros.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

19 Responses to Soros: Atacurile împotriva mea vin din Rusia. Putin are o neplăcere personală față de mine

  1. bogdan spune:

    Se stie ca prostia asta cu Soros este pornita de la Pitikul dement ! Il deranjeaza ca miliardarul a investit o groaza de bani pt democratizarea tarilor din Estul Europei ! Astfel acestea s-au indepartat si mai mult de dictatura de la Rasarit – o tara ce nu poate fi democratizata ! Iar in Estul Europei sunt destui spalati pe creier care colporteza prostia asta cu Sorosist-in special mass media cu finantare de la kremlin ! Dar daca-i intrebi pe roboteii respectivi ce inseamna a fi Sorosist habar n-au ce-i si de unde a venit ! Stiu doar ca-i ceva rau ! Niste idioti ! Dar idioti utili kremlinului .

    • Toni spune:

      Ia da-ne un exemplu de mass-media din Romania controlata de Kremlin.

    • mocanu dan spune:

      BOGDANE!!!! TIE NU TI SE PARE CA SOROS ESTE PRIETENUL LUI PUTIN?PINA UNA ALTA POLITICA CORECTA A ADUS IN LUMEA NOASTRA MARI PROBLEME.DACA E UN CAL TROIAN?DE CE DE LA NOI A SUBVENTIONAT DOAR STINGA?ITI PLACE ASA MULT DOAMNA PRUNA CU TACSU SECURIST?DAR DE PIPIDII CU LIMBA IN LUCRURI URIT MIROSITOARE?TI-O FI PLACUT CIOLOS !!!! CARE LA ADUS PE MARE VAL PE DRAGNEA?POATE O VREI PE FISA LUI SOROS DOAMNA DANCILA???!!!! SOROS PINA UNA ALTA E UN OM FARA DE DUMNEZEU DECI UN RUSNAC.

      • bogdan spune:

        Hellooo ! Cred ca ai mancat ceva putred ! Ia spune tu ce inseamna Sorosist si de ce e ceva rau ? Sau ceva bun ! Daca nu stii raspunde nu mai repeta papagal prostiile Haznalei 3 !

        • mocanu dan spune:

          soros=marxist,trotkist adica bolsevic…..si apropo nu e de pe la noi din kgb adica din ungaria?nu stiam ca antena 3 in campanie era cu tramp!!!!….eu stiu ca tu ai fost cu baba cea hilara ,dar aia era si cu banii lui soros…si ai lui putin…e ,uite ca eu sunt cu blondul….daca mai zici ceva de kgb-istul voiculescu vezi ca ma oripilez.

        • mocanu dan spune:

          VAZU-SI.!!!!VAZU-SI PE PRESEDINTELE DE LA GRIVCO ACUM UN MINUT???? SI ALA E CU SOROS..NE-A VINDUT LA BOLSEVICI…AI VAZUT CA USL-UL NU A MURIT?

        • nada spune:

          Ma prostie galactica, pai ia uite cum ONG-urile lui Soros aduc ZILNIC mii de teroristi in Éuropa sorosistei Merkel ca sa distruga acest frumos continent prin arma migratiei!
          Tu nu vezi ma chiorule ca in Romania sorosistii dau lovituri de stat fiind sustinuti de CIA?

      • bogdan spune:

        Si da mai mucea -Ciolos a fost cel mai bun premier dupa Boc ! Pt tine pesemne e bun Motocicleanu penalul sau Nastasel !

        • mocanu dan spune:

          boc a fost cel mai bun premier…traian a fost cel mai bun presedinte…..ciolos a condus un guvern bolsevic ….vom vedea acum pe presedintele de la grivco cum va juca….cu soros adica cu psd???apropo!!!! eu is din provincie dar am fost la aproape toate manifestatiile antibolsevice din bucurestii anilor 90-91…tu ai fost???vezi ca eu is fan la ce se intimpla in poland….sper sa ma fac inteles corect.

          • bogdan spune:

            Eu sunt fan democratie ! Asa ca ce se intampla in Polonia este exact ce a zis UE ca este ! Mai trebuie sa moara o generatie in Ro pt a intelege cu adevarat Democratia ! La mine nu prind prostiile cu Soros sau nu-s cine-i Ciolos ! Astea sunt povesti de Haznaua 3 canal banat la mine in familie ! Sunt destui idioti ce se educa de acolo si eu nu fac parte dintre ei !

    • nada spune:

      Hahaha daca chiar crezi porcariile aste …inseamna ca esti mai prost decat ciorapul meu!

    • nada spune:

      Am auzit bine? Democratizarea estului Europei?
      Ahahahahhahaa ce banc bun !
      Adica atunci cand unu ca soros iti distruge industria si economia si te lasa sarac lipit si fara loc de munca …asta se cheama democratizare?
      Hahahahhahhaha…..
      Duamneee da cat de prosti sunt romanii incat sa debiteze asemenea prostii?
      Pina acum erau considerati cel mai prost popor din UE…dar se pare ca ei sunt cei mai prosti din Galaxia noastra!

      • bogdan spune:

        Pt un imbecil ca tine Soros sau cine visati voi nu cred ca a distrus economia si industria mai godace ! Sau daca a facut-o noi preferam o asa distrugere in care PIB ul Romaniei a crescut fata de 1990 de aproape 8 ori ! Nivelul de trai de asemenea ! Inainte aveam nivelul de trai oferit de voi sovieticii ! Porcovane nu ti-ai pus vreodata intrebarea de ce toti Romanii nu vor sa auda de voi porcii ? Daca sunteti raiul pe panant de ce toate tarile din Europa de Est fug de voi ca dracul de tamaie ?! De ce toti cei care au scapat de voi s-au dezvoltat mai mult decat voi ? Mai incearca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top