Arestarea şi expulzarea, în aprilie, a patru presupuşi spioni ruşi de către Olanda constituie o „neînţelegere”, aceştia fiind la acea vreme „într-o călătorie de rutină”, a afirmat luni şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează AFP.

„Nu era nimic secret în călătoria specialiştilor noştri în Olanda. Aceasta era o călătorie de rutină”, a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă comune, susţinute la Moscova alături de omologul său italian Enzo Moavero Milanesi. „Ei nu s-au ascuns când s-au instalat la hotel, nici când erau la aeroport, nici când s-au dus la ambasadă. Ei au fost arestaţi fără explicaţii. Pare o neînţelegere”, a continuat Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse nu a precizat care era specialitatea persoanelor arestate în Olanda şi nici ce înţelege el prin „călătorie de rutină”.

Potrivit lui Lavrov, acest caz, care a fost declanşat în aprilie dar nu a fost dezvăluit de Olanda decât joia trecută, arată „dispreţ faţă de mecanismele existente pentru abordarea unor asemenea chestiuni”.

Lavrov a confirmat de asemenea că ambasadorul olandez la Moscova va fi convocat luni la Ministerul de Externe pentru a discuta asupra cazului.

Olanda a anunţat joia trecută că a dejucat în aprilie o tentativă de piratare din partea Rusiei ce viza Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), al cărei sediu se află la Haga. Potrivit autorităţilor olandeze, care au expulzat patru presupuşi agenţi ruşi, aceştia din urmă au poziţionat un vehicul plin de echipamente electronice în parcarea unui hotel în apropiere de OIAC, în scopul de a pirata de la distanţă sistemul său informatic.

Cei patru cetăţeni ruşi expulzaţi deţineau paşapoarte diplomatice.

Kremlinul a afirmat luni că Haga nu a adus nicio dovadă în susţinerea acuzaţiilor ce vizează Moscova, acuzată de mai multe ţări occidentale că a orchestrat o serie de atacuri cibernetice mondiale.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Spionii ruşi expulzaţi din Olanda: O „neînţelegere” a unei ”călătorii de rutină” potrivit lui Serghei Lavrov

  1. bogdan spune:

    Alte grohaituri lansate de Mitomanul Secolului…

  2. Basarabia e Romania spune:

    Catelus cu parul cret fura rata din cotet si se jura ca nu fura si l-am prins cu rata-n gura……

    Astai nici cu rata-n gura nu recunosc……cica se jucau cu dansa!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top