Statele G7 au convenit să prelungească aplicarea măsurilor restrictive împotriva Rusiei până când această va recunoaște și repsecta dreptul internațional, se precizeaza în declarația finală a reuniunii miniștrilor de externe G7, postata pe site-ul MAE al Italiei.

”Suntem convinși de faptul că criza din Ucraina poate fi rezolvată numai prin canale diplomatice, cu respectarea deplină a principiilor si dreptului internațional și cu  sprijinul deplin al independenței, integritatii teritoriale și suveranitatii Ucrainei“ – se spune in declarație.

De asemenea, în Declarația miniștrilor afacerilor externe se menționeaza că G7  recunoaste răspunderea Rusiei în conflictul din Ucraina și subliniaza necesitatea ca acesta să-și îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul acordurilor de la Minsk.

”Încă o dată condamnăm anexarea ilegală a peninsulei Crimeea și confirmam politica noastră de nerecunoaștere a anexării și a continuarii sancțiunilor impotriva celor  implicati“, – se arata in declaratie.

În special, G7 remarca necesitatea retragerii trupelor străine si a armamentului din Ucraina, redarea Ucrainei a controlului asupra propriilor frontiere și asigurarea accesul ajutoarelor umanitare la persoanele care au nevoie.

„Amintim că sancțiunile vor fi legate în mod clar de punerea în aplicare integrală de catre Rusia a obligațiilor sale în temeiul acordurilor de la Minsk și de respectarea suveranității Ucrainei“, – au mai spus ministrii.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

35 Responses to Statele din grupul G7 recunosc răspunderea Rusiei în conflictul din Ucraina

  1. vlad tepes spune:

    Marea problema a acestor ministrii de externe progresist-globalisti este aceea ca, ei nu inteleg ca metodele sorosiste pe care le folosesc(proteste regizate, hotarari partinitoare ale unor tribunale internationale si masonice, impunerea unor sanctiuni economice, etc) nu tin in fatza unui lider extrem de puternic si hotarat, asa cum este Putin. Oare, cred ei ca un lup feroce, mascul alfa, care a ajuns la conducerea unei haite si stapaneste implicit un teritoriu, il va ceda fara lupta(plecand cu coada-ntre picioare), in favoarea altei haite, doar ca acesta s-a pus in fatza lui si a inceput sa urle??
    Da, intr-adevar d-astea au mers cu Ianukovici, dar in nici un caz, cu Putin!!

    • SaakasBilly spune:

      Nu mergeau nici cu Ianukovici daca era un lider adevarat !! Ianukovici a vrut cu fundul in doua barci ,cum e cazul Bielorusiei acum ,nici aia nu vreau sa renunte la resursele ieftine rusesti si piatza de desfacere facila din zona rusa ,dar ar vrea sa scape si de presiunea enorma din partea occidentului care o tine tot intro incercare de lovitura de stat ,incitarea multimii impotriva conducerii oficiale si sanctiuni comerciale fara numar !! Si binenteles cu promisiunea unor avantaje sunt obligati la fel de fel de magarii impotriva rusilor cu sperantza ca rusii vor trebui sa fie ingaduitori ,cum de altfel au fost intotdeauna !! E cazul si lui Erdogan care nu inceteaza cu magariile !! Relatiile s-au imbunatatit si automat turcii au invadat siria !! Comportamentul prea ingaduitor se vede pana si la relatiile cu moldova ,si aia ar vrea la fel ,avantaje din ambele directii ,si rusii trebe’ sa indure magariile lor pen’ca ii obliga ricanii la ele !! E interesant ca despre asa zisul „ASASINAT” impotriva Oligarhului Plahotniuk nu se sufla o vorbulitza !! A ajuns oare in disgratzia Washingtonului ??

    • unul spune:

      Da , probabil ca nu o sa reuseasca dar nu pentru ca Putin este un lider puternic ci pentru ca este un criminal , un psihopat .

  2. mocanu dan spune:

    ALO RUSNACILOR !!! RUSIA NU MAI ESTE URSS.CU O POPULATIE CIT A TURCIEI SI POLONIEI LA UN LOC VOI CREDETI O SA VA MAI PASTRATI IMPERIUL CARE VA MAI RAMAS?SIBERIA MAI ESTE A VOASTRA?AM AUZIT CA SE POPULEAZA CU CHINEZI(30MILIOANE)…MAI AU SA-SI INALTE STEAGUL.

    • SaakasBilly spune:

      Deci !! Cinejii numai la rusi isi inaltza steagul ?? La ricani nu ?? Cred ca si acolo sunt cel putin 30 de milioane ,astia de provenientza asiatica !! Ca sa nu vorbim de afro-americani care in 10-15 ani vor fi majoritari !! Nu-i vad zau bine pe astia din KLU-KLUX- KLAUN care conduc acum ricania !! Organele de represiune sunt pline de nazisti din astia ambuscati !! Astia care omoara afro-americani fara motiv pe strada ,impushcandu-i ca pe caini !!

      • mocanu dan spune:

        RUSNACULE SUA AU PESTE 400 MILIOANE LOC ,PE CIN VOI 130 MILIOANE LOC…NU AI PRICEPUT CA NU MAI REPREZENTATI NIMIC DEOARECE PROBLEMA DEMOGRAFICA E CIT MUNTELE…CHINA,INDIA,PAKISTANUL AU DEJA ARME NUCLEARE ,ECONOMI MAI MARI CA A VOASTRA SI SA NU MAI VORBIM DE PUZDERIA DE POPULATIE,CARE POT DEVENI PESTE NOAPTE SOLDATI….AI UITAT DE ANUL 1969 CIND CHINA LUI MAO VA ATACAT?A-TI FACUT FATA?DE CE A-TI SCOS NUCLEARELE?NU MAI PUTEATI?

  3. SaakasBilly spune:

    Ma uit in poza la birlicii astia !! Dom’le nici unu’ dintre ei nu are o mutra de om normal la cap !! Sunt deformati contorsionati ,distorsionati, parca vin dintro alta dimensiune ….inumana !! Sunt desgustatori la vedere !! Arata ca neste penisuri trase in prezervativ !!

    • bogdan spune:

      Prostaneee ! O sa stati in sanctiuni precum Cuba -sa va iasa imperialismul din cap ! Si veti ajunge la nivelul de trai al Cubei ! Adica unde va e locul ! O sa platiti sa va treaca cineva granita sa emigrati in Ucraina sa munciti !

      • SaakasBilly spune:

        Cuba e o insula !! E aia cu PUSHCARIA SECRETA a DEMONCRATILOR RICANI …nu ?? Rusia nu e o insulitza ,rusia e un continent !! Din asia daca pui Rusia si China nu mai ramane mare lucru !! Iar Ukraina e o gubernie Ruseasca care apartine de rusia !! Asa ca da !! Corect !! Rusii vor lucra acolo ,pen’ca lucra si acum si au lucrat dintotdeauna !! Imperiul rican satanic mincinos si criminal se va prabushi si atunci totul va reveni la normal !! Cuba chit ca e o insulitza ,a supravietuit satanistilor ricani si merita stima si respectul intregii lumi !! Asa ca sanctiunile pentru rusi sunt un fel de „Vax Albina Crema Puca” sau o bataie cu placinta pa’ buric !! Iar tu esti un cretin iremediabil !!

        • bogdan spune:

          Veti supravietui si voi flamanzilor exact cum a supravietuit si Cuba ! Si veti avea acelasi nivel de dezvoltare…nu ca acum ati fi cu mult mai dezvoltati decat Cubanezii…

          • bogdan spune:

            sunteti doar putin mai prosti decat ei…deci veti avea sanctiunile mai mult timp…

          • SaakasBilly spune:

            Da !! Stiu propaganda !! In rusia se mananca caini ,de parca la noi de pashte nu se vand caini taiati in loc de miei !! Vezi !! Eu de aia nu cumpar miel de paste !! Cumpar un curcan sau o gaina ,ca stiu ca nu poate fi un vultur sau o acvila ,caine nici atat !! O da !! Mai era aia cu shobolanii !! Vezi !! Eu de aia nu manc iepure ,pen’ca se corcesc cu shobolanii !! Sunt sigur ca si carnea lor are acelasi gust ,altfel in china town ricanii nu ar manca asa ceva ,ca pe o delicatese !!,

    • bogdan spune:

      Birlici nebirlici fiecare persoana de acolo reprezinta o tara cu PIB mai mare decat Porcia voastra sa nu mai vorbim de nivel de trai !

      • SaakasBilly spune:

        Mai putzin si o sa-si poate pune PIB-ul ala in anus ,si apoi se pot si masturba !! Lumea occidentala e trasa in prapastie de marele imperiu malefic care da sa moara si nu accepta realitatea !! Pregatitiva de o viatza rudimentara de ev mediu timpuriu !! Cei putini care ve-ti ramane in viatza, ve-ti avea nevoie pentru scurt timp ,pana da-ti si voi coltzu’ !! Daca sunteti atat de prosti incat nu va dati seama ca rusia nu e cuba ci cea mai mare putere atomica din lumea noastra ,asta e !! „Capu’ face ,capu trage” !!

        • SaakasBilly spune:

          Asa de increzuti au fost si nazistii nemti !! Au avut o gramada de filme de propaganda cum ii inbaiaza pe rushii murdari si inapoiati ,cum ii hranesc si cum ii civilizeaza in timp ce Hicler cremenalu’ le-a invadat tzara !! Apoi doar peste un an ,doi, nemtoaicele se prostituau printre ruinele berlinului cu soldatii rusi pentru o gamela de mancare din ratia lor !! Nemtii nu mai aveau nici macar PIB si cine a vrut sa manance a stat capra !! Aroganta asta o simt si acum ,si deznodamantul la fel de sumbru !!

          • Catun spune:

            SacosaBilla si betiile de cuvinte. Cand te trezesti ne vom da noi seama si vom discuta civilizat, pana atunci ma voi repeta cu: „rusnac betiv, desteapta-te.”

          • bogdan spune:

            prostanee ! daca nu era USA sa va scoata din kakat in WW2 si acum ati fi avut zvastica pe cocina kremlin ! Doar ca ati fi fost mai dezvoltati economic ! In momentul de fata sunteti singuri, inapoiati si cu putere economica 0 impotriva intregii lumi civilizate si dezvoltate ! In fapt sunteti un floc in vant care se da mare ca reprezinta si el ceva ! Pana si Spania are PIB mai mare decat voi prapaditilor ! Degeaba sunteti multi daca sunteti prosti gramada ! Degeaba aveti tara mare daca nu sunteti in stare sa produceti nimic in afara de curve si crime ! Asta pe langa arme si materii prime ! In rest sunteti 0 !

          • SaakasBilly spune:

            O da !! Cunosc propaganda voastra beshinoasa !! Daca nu erau ricanii in WW2 acum europa era libera nu plina de cazarmi militare si parazitata de satanistii ricani !! Si poate ca existau si alea doua orase nipone suprapopulate pe care si-au incercat armele lor atomice,ca sa vada si rushii ca le au ,si apoi binenteles sa-si faca o cursa a inarmarii cu rachete fara numar care pot distruge toata omenirea cel putin de cateva zeci de ori !! Da !! fara ricani popoarele erau libere si fara cazarmi si troace pline cu criminali pe toate oceanele si marile lumii !! Poate mai existau si pieile rosii ca popor ,si nu erau exterminati cu zecile de milioane ,prezenti acum in numar mic ,doar in rezervatii !! Ricanii sunt un popor de criminali si paraziti !!

    • Catun spune:

      Papusa SacosaBilla uita-te la o poza cu Putin&Co ca sa vezi cat de normali sunt reprezentantii G7 pe langa papusarii tai.

      http://www.freakingnews.com/funny-pictures/dmitry-pictures-02.asp

      in special aia cu Rogozin e de coma :))))

      • SaakasBilly spune:

        Scuze dar trebe’ sa ai minte de copil de cinci ani ca sa poti savura prostiile astea ,insa e de inteles ,si atunc cand Stalin sa suparat pe Tito au aparut la noi afishe cu „MACELARUL DIN BALCANI” unde tot intro poza din asta de copil debil aparea cu dinti de vampiri plin de sange !! Asta pana cand rushii s-au impacat cu sarbii !! Si iar a devenit un erou eliberator si romanashii din mioritza iar i-au lins curul !! Si tu cu limba ta lunga si matasoasa ai lins initzial la rusi dom’ OLEG ,acum lingi la ricani si nu e exclus sa lingi iarasi la rusi !! Face un pact Putin cu Motzatu’ si pac ,te si dai la lins …nesatulule : ) : ) : ) : )

    • Toni spune:

      adunatura de sclavi ….

  4. SaakasBilly spune:

    Astia nici acum nu inteleg nimic !! Hitleristii ukropi nu au viitor ,iar noul guvern Ukrainian va fi prorus !! Ba mai mult ,va cere revenirea la rusia unde ii e locul !! Si atunci atat separatistii cat si Crimee se vor uni fara sa vrea cu gubernia Ukraina ,pen’ca toti vor apartine rusiei cum e si firesc !! Pentru asta trebuie doar ca ricanii sa-si rupa gatul !! Inca o leaca de rabdare !!

    • Catun spune:

      Papusa SacosaBilla, in cat timp trebuia sa eliberati Siria sau infiintati Novorussia?

      Ati expirat de mult timp. Nimeni sanatos la cap nu va vrea.

      Iar in privinta lui „Hitler”, Rusia e singurul stat care finanteaza si impulsioneaza extreama dreapta. In acelasi timp, tot voi sustineti imaginea lui Stalin care a facut de zece ori mai multe crime decat Hitler.

      Diferenta dintre Hitler si Stalin e ca cea dintre gripa si cancer.

      • Toni spune:

        Catun, ai uitat sa zici ca in Rusia ploua invers, de jos in sus, rosiile sunt verzi iar portocalele galbene.
        Rusii sunt betivi iar aia din G7 nu iau decat o lingurita de Prostamol, seara. Medicament de care faci si tu abuz…

        • Catun spune:

          Papusa toni, la realitate nu se raspunde cu fictiune.
          Unde sunt dovezile tale? Ce mai zici sclavule?

          • Toni spune:

            pai de unde sa stii tu diferenta dintre realitate si fictiune?!!!

          • Catun spune:

            Asa se intreaba un stalinist pentru care „dovada” nu inseamna absolut nimic.

          • Catun spune:

            Papusa toni, toate afirmatiile tale sunt rupte de realitate. Pana acum din ce-ai zis n-ai putut dovedi nimic. Si tu te intrebi care e diferenta dintre fictiune si realitate, dintre adevar si minciuna, dintre Rusia si civilizatie?

          • Toni spune:

            tu vorbesti de sclavie, mai Spartacus?

          • Catun spune:

            Da papusa, vorbesc despre sclavie, pentru ca eu sunt liber si tu nu.

            Eu as putea sa injur pe cine vreau eu, pe cand tu n-ai voie sa zici nimic negativ despre Putin&Co si Rusia. Esti papusa lor.
            Ia zi un adevar dureros pentru Putin, hai mai chicken…

        • bogdan spune:

          Ia zi Ton(t)i ce ordine mai ai acum despre Trump ! Inainte aveai ordin sa-l lingi peste tot cu limbutza ta catifelata ! Aproape la fel ca pe Putler ! Acum ordinele care-s ? Sa-l scuipi ?

          • SaakasBilly spune:

            Pai voi ca „oameni liberi ” injurati-l pe Motzat ,sau pe ginerisu’ sau pe fatasa ,sau pa fotomodeala aia !! Acum a mai pus nitzica mana pa’ putere ?? O sa-l injurati cand il schimba ??

          • Catun spune:

            Papusa sacosaBilla, tu il injuri cel mai mult pe Trump dupa ce l-ati facut presedinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top