Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că Statele Unite sunt pregătite pentru negocieri cu Rusia privind controlul armamentului, dar cu o serie de condiții, transmite TASS.
Potrivit oficialului, Washingtonul își menține angajamentul față de controlul armelor, care contribuie la securitatea Statelor Unite și a aliaților săi.
El a adăugat că acest control trebuie să fie verificabil și obligatoriu.
Reprezentantul Departamentului de Stat a subliniat că partenerii americani din acord ar trebui să-și îndeplinească în mod responsabil obligațiile.
Anterior, Statele Unite au afirmat despre lipsa șanselor de salvare a Tratatului privind Fortele Nucleare Intermediare (INF).
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Rusii – si nu doar ei – stiu foarte bine cat valoreaza cuvantul americanilor.Si lipsa lor de respect fata de rezolutiile ONU si ta=ratatele semnate.
…orice tratat cu rusnacii este inutil….chiar si rusii stiu asta…. Godacii sovietici mint mai repede decat apuca sa se usuce cerneala…
Cu porcii nu se poate negocia ! Valoarea cuvantului si semnaturii lor sunt egale cu zero…