Bugetul de stat al SUA în valoare de 1,3 trilioane de dolari, semnat astăzi de președintele Donald Trump, prevede impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Potrivit documentului, instituțiilor guvernului federal le este interzis să acorde Federației Ruse noi granturi sau să încheie acorduri comerciale cu aceasta țară sau cu state care au sprijinit anexarea Crimeei.

Totodata, reprezentanții americani în organizațiile financiare internaționale sunt instruiți să voteze împotriva oricărei inițiative care pune sub semnul întrebării suveranitatea sau integritatea teritorială a Ucrainei.

De asemenea, se prevede o majorare până la 250 milioane de dolari a alocarilor pentru fondul special al Departamentului de Stat al SUA, menit să contracareze răspândirea influenței rusești în lume, în special prin consolidarea independenței segmentului rusesc de Internet.

În acest fel, republicanii și democrații din Congres își exprima nemulțumirea față de lentoarea cu care administrația Trump implementează cele mai recente sancțiuni anti-Kremlin.

Săptămâna trecută, contrar recomandărilor consilierilor, Donald Trump l-a felicitat pe Vladimir Putin care a fost reales președinte al Rusiei, fara să ceara explicații în legătură cu otrăvirea lui Serghei Skripal și nu l-a avertizat împotriva amestecului rusesc în alegerile pentru Congres din noiembrie 2018.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Statele Unite vor impune noi sancțiuni financiare împotriva Rusiei

  1. bogdan spune:

    Precum se poate observa USA nu s tampiti ! Ei nu discuta de sanctiuni pt Donbas ! Ei discuta de Sanctiuni pt Crimeea ! Au spus porcii ca au furat doar Crimeea atunci asa sa fie-Sanctiuni ! In Donbas trimit doar consilieri/traineri si tehnica militara ! Asa ca pt asta nu au ce grohai Porcii ! Donbasul e o problema „interna” in cadrul Ucrainei ! Si USA ajuta la rezolvarea ei ! Ca mai sunt sacrificati astfel si niste godaci plecati la furat nu-i nici o problema ! N-au gasit din alta parte sa fure ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top