Publicația „Proiekt” a publicat un studiu privind numărul rușilor care au părăsit definitiv țara, din care rezultă că cifrele Rosstat despre emigrația din Rusia sunt falsificate la nivel alarmant, scrie Radio Liberty.

Astfel, potrivit ”Proiekt”, pentru 2017, Rosstat a raportat 377.000 de persoane care au plecat în străinătate, cifra record în ultimii cinci ani. Comparativ cu anul 2012, numărul emigranților din Rusia a crescut de mai mult de trei ori, în cel de-al treilea mandat al președinției lui Putin părăsind țara circa 1.700.000 de persoane.

„Proiekt” a comparat aceste cifre cu numărul rușilor emigrați, înregistrat de autoritățile din țările gazdă. A fost luat ca reper anul 2016, pentru care sunt disponibile date statistice în majoritatea țărilor străine. Discrepanțele dintre cifrele Rosstat si cele ale autoritatilor straine s-au dovedit a fi semnificative: potrivit Rosstat, doar 4.694 de persoane au părăsit Rusia pentru Germania, în timp ce partea germană a înregistrat 24.983 de sosiri.

Datele din Statele Unite, Republica Cehă și Ungaria diferă cel mai mult fata de cifrele Rosstat: de 9, 12 și respectiv 14 ori. În general, în cele 24 de țări membre ale Organizatiei Cooperarii Economice au plecat de 6 ori mai multi ruși decât arată cifrele Rosstat.

Studiul „Proiekt” constată astfel că Rusia ocupă locul trei în lume în ceea ce privește numărul total de persoane emigrate: 10,6 milioane de persoane au părăsit în total Rusia, ceea ce reprezintă 7% din numarul locuitorilor și 4% din numarul emigranțior la nivel global. Rusia este depasita la acest indicator doar de India și Mexic.

Majoritatea emigranților din Rusia în 2017 sunt persoane active, cu vârste de până la 34 de ani. În același timp, a crescut brusc numarul emigrantilor cu studii superioare: de peste patru ori față de 2012.

Mai mult de patruzeci la sută dintre rușii emigrati își motiveaza decizia dpdv economic. Circa unul din opt reclama lipsa de protecție în Rusia împotriva arbitrariului autorităților și oficialilor.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Statistica de stat din Rusia a subestimat de 6 ori cifrele reale ale emigrației

  1. bogdan spune:

    Milioane de godaci ce spurca Lumea Civilizata precum parasuta de Butina…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top