Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, l-a salutat pe președintele georgian Gheorghi Margvelashvili la summitul de la Bruxelles, asigurându-l că aliații sprijină pe deplin aspirațiile euro-atlantice ale Tbilisi.

„Georgia va deveni membră a NATO. Acest fapt a fost confirmat ieri de către conducătorii țărilor aliate. Vom continua să colaborăm cu dvs. pentru a vă pregăti pentru aderare”, a declarat Stoltenberg.

Secretarul general a reamintit că au trecut 10 ani de la prima reuniune a Comisiei NATO-Georgia. De atunci, Georgia a confirmat că este un prieten de încredere al alianței, a adus o contribuție semnificativă la stabilitatea regiunii Mării Negre și a efectuat reforme impresionante.

„Vom intensifica cooperarea, NATO sprijină integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, care includ Abhazia și Osetia de Sud … Relația dintre NATO și Georgia este mai puternică decât oricând”, a spus oficialul NATO.

La sfârșitul lunii mai, premierul georgian Georghi Kvirikashvili și-a exprimat speranța că țara sa va putea deveni membru cu drepturi depline al NATO până în 2021.

NATO a invitat Macedonia să înceapă negocierile privind aderarea

Șefii de stat și de guvern ai celor 29 de state membre ale NATO au invitat Macedonia să înceapă negocierile de aderare la Alianță, a anunțat ieri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o conferință de presă privind rezultatele primei zile a summitului.

„Am salutat luna trecută acordul dintre Atena și Skopie [cu privire la schimbarea denumirii țării] și astăzi am decis să invităm Macedonia să înceapă negocierile privind aderarea [la alianță]”, a spus oficialul NATO.

Stoltenberg a subliniat că Macedonia va deveni al 30-lea membru al NATO, de îndată ce va intra în vigoare acordul privind schimbarea numelui țării.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Stoltenberg: Georgia va fi membră NATO. Macedonia a fost invitată

  1. bogdan spune:

    Mor godacii de ciuda ! Raman fara „sateliti” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top