Putin helicopterMoartea bruscă a șefului Direcției Principale de Informații a Armatei (GRU) ruse, Igor Sergun este învăluită în mister, spune Stratfor. Acesta a fost unul dintre cei mai influenți oameni din organele de forta, dar a rămas mereu în umbră.

Preluand mandatul său în mijlocul unui conflict al direcţiei sale cu Serviciul de Informatii Externe şi Serviciul Federal de Securitate (FSB), el a reușit să consolideze GRU și sa mentina poziția serviciului. Totodata, responsabilitatea pentru eșecul anticiparii rezultatului tulburărilor în Ucraina și a răsturnarii lui Viktor Ianukovici a căzut pe umerii FSB, in timp ce GRU a obţinut puteri mai mari pentru activitățile Rusiei in Ucraina.

În anii 2014-2015, cele doua servicii au lupta pentru rol mai mare in conflictul ucrainean, iar aceasta lupta s-a oglindit în modul în care erau schimbaţi liderii rebelilor separatisti din Donbas. FSB avea probleme şi pe scena internă, de la controlul asupra Ceceniei la dispariția lui Putin în martie 2015 și uciderea lui Boris Nemțov. Nici GRU nu a fost ferit de necazuri, unul dintre acestea ar fi, potrivit serviciului secret ucrainean (SBU), revenirea FSB la „locul de muncă” în Ucraina.

Sergun GRUÎn acest context a survenit şi moartea neasteptata a șefului GRU Igor Sergun. Stratfor constată că aceasta moarte a avut loc în circumstanțe stranii: Kremlinul susține că Sergun a murit pe 4 ianuarie la Moscova, in urma un atac de cord, dar o sursă anonima afirma ca, de fapt, generalul ar fi murit de Revelion în Liban. În cazul în care acesta versiune se confirma, apare în mod natural întrebarea: ce facea Sergun în Liban și de ce Kremlinul ascunde acest fapt?

O altă întrebare este dacă Rusia îşi va schimba politica față de Ucraina. Stratfor susține că Sergun a fost unul dintre autorii strategiei razboiului hibrid din Ucraina, dar ca şi FSB, în general, ar putea continua activitatea începută. De asemenea, nu se stie dacă FSB si Ministerul Apararii vor face față situației din Ucriana, daca poziția serviciului de informatii militare va slăbi.

Nu se știe nici dacă GRU va reusi sa mentina unitatea sub conducerea unui alt sef. Mass-media din Rusia deja face speculații pe acest subiect și există zvonuri că noul șef GRU ar putea fi o persoană non-militara, apropiata de Putin. Dacă se întâmplă acest lucru, aceasta însemna că Putin va încerca să preia controlul GRU pentru a-şi asigura protecție suplimentară.

Este important sa vedem dacă FSB va putea beneficia de schimbările din GRU dupa moartea lui Sergun. Şi Kremlinul va monitoriza „progresele” înregistrate in adversitatea celor doua servicii, deoarece este ingrijorat de creșterea nemulțumirii în țară înainte de alegerile parlamentare. Înainte aceste procese erau controlate de GRU. În plus la asta, vin si alegerile prezidentiale din Rusia, iar Putin va avea nevoie de toate serviciile secrete in lupta pentru putere, mai ales dacă va lua pozitie în conflictul dintre ele. În următorii ani, această luptă poate fi cruciala atat pentru Putin cat și pentru Rusia, conchide Stratfor.

Trebuie amintit ca in aprilie 2014, Igor Sergun a fost inclus in listele de persoane sancționate de UE pentru „acțiuni care subminează integritatea teritorială a Ucrainei”.

Decesul lui Sergun nu ar fi un subiect atat de special de discuție, daca aceasta nu ar fi fost precedata de moartea unui alt general rus, direct implicat în evenimentele din Crimeea și, foarte probabil, în Donbas.

Refat Ciubarov, liderul tatarilor din Crimeea, remarca ca desi nu este susținător al teoriilor conspirației, dar:

– 27 decembrie 2015, in vasrtade 52 de ani, moare adjunctul comandantului Statului Major al trupelor aeropurtate ruse, general-maiorul Alexandr Şuşukin, care a condus operatiunea militara de ocupare a Crimee;
– 4 ianuarie 2016 la Moscova/1 ianuarie 2016 Liban, moare subit șeful GRU,  Igor Sergun.

În decurs de o sapatamana mor doi martori cheie ai aventurilor criminale ale lui Putin din ultimele 22 de luni, scrie Ciubarov.

„Pentru a fi siguri în presupunerile noastre, sa așteptam sa vedem cine vor fi urmatorii din anturajul militar și politic al lui Putin”, incheia activistul tatar.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Update: Moartea şefului GRU a survenit în Liban, la puţin timp după decesul unui alt responsabil militar

  1. yehudy spune:

    larisamarian, cat crezi tu ca militarii profesionisti din rusia vor accepta ca putin sa-si faca rudele miliardari in euro?
    cei care accepta asta nu sunt militari profesionisti interesati de viitorul rusiei, sunt numai niste slugi ai lui putin 🙂
    draga larisamarian, sigur rusia are miliktari profesionisti care inteleg incotro se indreapta rusia sub putin, si asta il va scoate de la putere pe putin in 2017 🙂
    daca putin va ramane la putere in 2018, in 2018 rusia se va dezintegra 🙂

    altfel reafirm ca in 2-3 luni vor aparea surprize mari la varful armatei ruse 🙂 putin ii va elimina pe cei indezirabili 🙂
    apoi la varful fsb-ului 🙂 putin ii va elimina pe cei indezirabili 🙂
    apoi profesionistilor din serviciile secrete ruse le va fi clar: sau il elimina pe putin, sau rusia se va dezintegra 🙂

    draga ivan, dupa ce putin l-a facut miliardar in euro pe ginere la cateva zile dupa nunta, putin si-a semnat sentinta: adevaratii militari profesionisti din rusia nu-l vor ierta pe pputin 🙂
    putin va sfarsi ca ceausescu: omorat ca un sobolan 🙂

  2. larisamarian spune:

    yehudy m-as bucura sa cred ca ai dreptate si chiar mi-as dori caci poate asa se v-a termina cu tot circul asta care nu privoaca decit suferinta si mai ales ca ucraina cheltuie miliarde de dolari cu razboiul asta dar poate ca cei mai multi bani merg in buzunarele deputatilor din parlamentul ucrainean sunt sume enorme ce nu pot fi controlate si nici odata justificate dar care in ciuda faptului totusi poporul ucrainean trebuie sa-si apere tara si sa o scape de rusificare.Citesc de fiecare data comentariile voastre cu interes si vad ca sunt putinisti care se cred victime sau mai bine spus fac pe victimele asa pot sa ii atraga de partea lor pe cei naivi eu din cite cunosc despre rusia sau urss niciodata un om nu a trait sa spunem asa pina la batranete mereu s-a intimplat ceva cu sanatatea sa ori vreun accident asa cum a fost si cu gagarin si cu multi multi alti dar asta e gindirea celor ajunsi la putere odata instalati pe scaunul prezidential se cred atotputernici si nu-i intereseaza altceva decit scaunul lor

  3. yehudy spune:

    draga ivan, in 2-3 luni vor aparea surprize mari la varful armatei ruse 🙂
    apoi la varful fsb-ului 🙂

    draga ivan, dupa ce putin l-a facut miliardar in euro pe ginere la cateva zile dupa nunta, putin si-a semnat sentinta: adevaratii militari profesionisti din rusia nu-l vor ierta pe pputin 🙂
    putin va sfarsi ca ceausescu: omorat ca un sobolan 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top