ambasadSUAStatele Unite au expulzat doi oficiali ruși, ca răspuns la un atac al unui polițist rus asupra unui diplomat american la Moscova, la începutul lunii, a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA, informează Reuters.

„Pe data de 17 iunie, am expulzat doi oficiali ruși din Statele Unite ca răspuns la acest atac”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat John Kirby, refuzând să ofere mai multe detalii despre aceste expulzări.

Anterior, Kirby a declarat într-un briefing de presă că un polițist rus a atacat un diplomat american acreditat în timp ce acesta încerca să intre în complexul Ambasadei SUA din Moscova, pe 6 iunie.

„Această acțiune nu a fost provocată și a pus în pericol siguranța angajatului nostru”, a notat purtătorul de cuvânt, adaugă Reuters.

Dupa atac, diplomatul american, care printre alte leziuni avea rupta o claviculă, a părăsit imediat Federația Rusă pentru a primi tratament medical de urgență. Diplomatul se afla in continuare în afara Rusiei.

Departamentul de Stat al SUA declara false justificarile aduse de partea rusa cu privire la incident.
„Pe 6 iunie, diplomatul american acreditat, care s-a identificat în conformitate cu protocolul Ambasadei, a fost atacat de un polițist rus când a intrat în clădirea Ambasadei americane” – a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

El a spus: „pretenția rusilor că poliția proteja ambasada de persoane necunoscute, este pur și simplu eronata”.

Kirby a numit acțiunile poliției rusești provocatoare și periculoase pentru personalul american.

El a reamintit faptul că serviciile de securitate ruse au intensificat presiunea asupra personalului din SUA și perturba punerea în aplicare a activităților diplomatice și consulare. In plus, membrii de familie ai diplomaților se confruntă cu diverse acte  de persecuție.

Kirby a subliniat faptul că partea americană trateaza „foarte, foarte serios” incidentul. În același timp, el a subliniat că Washingtonul va rezolva această problemă prin canale interguvernamentale „pentru că, după cum știți, guvernul rus continuă să prezinte acuzații cu privire la acest incident”.

WP: Un diplomat american a fost bătut de un ofițer FSB lângă Ambasada SUA din Moscova

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to SUA a decis expulzarea a doi oficiali ruși după incidentul de lângă Ambasada americană din Moscova

  1. rsumy spune:

    În primăvara anului 2001, proaspătul ales Președinte al SUA, „juniorul” George W. Bush, începuse campania sa de a pune cu botul pe labe Marele Imperiu al Răului: RUSIA!!!

    A intervenit 9/11 (atacurile teroriste din 11 sept. 2001), și prioritățile s-au schimbat.

    Să ne reamintim:

    23 mar 2001

    SUA expulzeaza 50 de diplomati rusi

    Statele Unite au anuntat expulzarea a aproape 50 de diplomati rusi suspectati de spionaj, sase dintre acestia parasind deja teritoriul american. Aceasta este prima expulzare de asemenea amploare de la prabusirea Uniunii Sovietice, in 1991.

    Moscova a reactionat cu furie fata de decizia SUA, considerata de oficialii rusi drept „un act extrem de neprietenos”, si a promis ca va trece la represalii.

    Actiunea Washingtonului reprezinta cea mai mare expulzare diplomatica de la cea ordonata de Ronald Reagan in 1986, cand 80 de diplomati sovietici au fost obligati sa paraseasca SUA, relateaza CNN.

    Consilierul pentru politica externa al presedintelui Vladimir Putin, Serghei Prihodko, a descris masura luata de SUA drept „o intoarcere la era razboiului rece”.

    Secretarul american de Stat, Colin Powell, l-a convocat pe ambasadorul rus Iuri Usakov pentru a-l informa despre decizia in legatura cu cei sase diplomati si cu planul de a expulza alti peste 40 de diplomati rusi.

    Cei sase reprezentanti rusi expulzati deja lucrau la ambasada rusa din Washington si au fost acuzati ca tineau legatura cu fostul agent FBI Richard Hanssen, acuzat de spionaj in favoarea Moscovei.

    Ei urmau sa fie declarati ieri persona non grata, ceea ce inseamna ca nu se vor mai putea intoarce niciodata in Statele Unite.

    Cei sase au fost acuzati ca erau agenti secreti rusi care colectau diversele documente secrete pe care Hanssen le plasa in locuri dinainte stabilite in mai multe parcuri din zona Washingtonului.

    Hanssen este acuzat ca a lucrat pentru Moscova in ultimii 15 ani, oferind informatii secrete guvernului sovietic si apoi celui rus si primind in schimb circa 1,4 milioane de dolari in bani si diamante.

    Ambasadorul american la Moscova, James Collins, a avut ieri convorbiri la Ministerul rus de Externe, dar a refuzat sa faca orice comentarii, afirmand ca acestea vor veni de la Washington.

    Ambasada americana a insistat ca James Collins a participat la o intanire programata dinainte, fara nici o legatura cu scandalul de spionaj.

    Unii analisti considera ca scandalul de spionaj ar putea reprezenta o metoda a presedintelui american George W. Bush de a-si demonstra intentia clara de a trata relatiile cu Rusia intr-un mod total diferit de predecesorul sau.

    Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.03.2001

    Sursa:
    http://www.zf.ro/prima-pagina/sua-expulzeaza-50-de-diplomati-rusi-2996991

    🙂

  2. bogdan spune:

    Toata lumea civilizata are reprezentanti in Ospiciul Lumea Rusa ce isi asuma niste riscuri…riscul de a se nimeri in fata unui godac in alergare este unul dintre ele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top