Casa AlbaWashingtonul este dispus să extindă armistițiul din Siria, în ciuda faptului că Înaltul Comandament al armatei siriene a declarat anterior încetarea acestui acord și așteapă explicații din partea rusă în legătură cu declarațiile Damascului, transmite Reuters.

„Suntem pregătiți să extindem încetarea ostilităților, în paralel consolidand acest acord, și să mărim asistența umanitară. Vom continua să ne consulte cu colegii ruși, continuând să-i îndemnăm să-și folosească influența asupra președintelui sirian Bashar al-Assad” – a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

În același timp, el a recunoscut că Washingtonul a luat cunoștință cu declarațiile armatei siriene. În același timp, Departamentul de Stat a subliniat faptul că a încheiat un acord cu privire la încetarea focului cu Rusia, care raspunde ca acesta sa fie  respectat și de regimul sirian. Acesta este motivul pentru care, la Washington încă aștepta pozitia Rusia și explicarea acestei poziții.

Kirby a adăugat că acordul încheiat cu Federația Rusă indică în mod clar condițiile normalizarii și a colaborarii pentru rezolvarea conflictului din Siria. „Trebuie să existe un acces larg și constant al ajutoarelor umanitare și șapte zile de încetare a ostilităților, înainte de a putea lua măsuri suplimentare în cadrul acordului, a spus Kirby.

Luni, Înaltul Comandament al armatei siriene a anunțat că nu va mai respecta armistitiul, pentru ca nici rebelii și grupările teroriste nu îl respecta.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to SUA așteaptă o explicație din partea Rusiei în legătură cu declarația Damascului

  1. putin spune:

    Nu mai deschideti link-urile postate de trolii rusi. Va puteti infecta calculatoarele.

  2. bogdan spune:

    Ce prelungire ? pai godacii au bombardat azi noapte aerian un convoi umanitar ! Mizeria de tara OLR asta !

    • nada spune:

      Da la cat de idiot esti tu , si teroristii criminali sunt fiinte umane si nu bestii cu aspect uman, pentru ca si tu esti in calitatea ta de tradator de tara si incitator la ura in vederea razboiului, tot o bestie cu aspect uman, desi la cat de imbecil si de idiot esti te crezi om, desi esti un vierme de cacati

      • bogdan spune:

        mai dar a fermentat rau neuronul din cutia ta craniana…cat despre teroristi ai dreptate ! natiunea spurcata terorista numita OLR ataca convoaie umanitare civile aflate sub egida ONU ! teroristii tot teroristi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top