În 2017, în timpul unei misiuni secrete, Statele Unite au extras cu succes pe unul dintre „agenții de cel mai înalt nivel” din guvernul Rusiei, relatează CNN, citând surse din administrația Casei Albe.

Decizia de evacuare a fost luată în 2017, la scurt timp după întâlnirea din luna mai în Biroul Oval dintre Donald Trump și Serghei Lavrov. Atunci, amintim, președintele american a discutat informații clasificate cu ministrul rus de externe și ambasadorul rus în Statele Unite, Serghei Kisliak.

Evacuarea spionului din Rusia a fost „parțial legată” de incertitudinea cu privire la profesionalismul anturajului lui Trump în tratarea materialelor clasificate, susțin surse CNN.

Se susține că conducerea serviciilor de informații americane a luat această decizie după ce s-a dovedit că președintele Donald Trump a împărtășit în mod repetat informații clasificate cu partea rusă. Conducerea CIA se temea că agentul ar putea fi expus și arestat.

La vremea respectivă, director al CIA era Mike Pompeo. Într-o discuție cu oficialii administrației Trump, el a exprimat atunci îndoieli cu privire la necesitatea de a discuta o cantitate atât de mare de informații primite de la sursa din Moscova.

Directorul CIA pentru Relații Publice, Bretania Bramell, a declarat canalului CNN că aceste informații nu sunt adevărate.

Reprezentantul secretarului de stat Mike Pompeo nu a dorit să comenteze relatarea CNN.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to După întâlnirea lui Trump cu Lavrov, SUA au extras în secret un spion din administrația Kremlinului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top