Statele Unite au cerut guvernului rus să închidă consulatul Rusiei din San Francisco și misiunile sale comerciale de la Washington și New York. Autoritățile americane au declarat că această cerință trebuie îndeplinită până la data de 2 septembrie.

Comentând cu privire la decizia guvernului SUA, un oficial al administrației a spus că, chiar și după îndeplinirea tuturor indicațiilor Departamentului de Stat, la dispoziția diplomaților ruși în SUA vor rămâne mai multe clădiri decât au omologii lor americani care lucrează în Rusia.

Potrivit reprezentantului administrației, secretarul de stat Rex Tillerson l-a informat pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, despre cerințele SUA. În același timp, a fost trimis un mesaj ambasadorului-adjunct al Ambasadei Rusiei de la Washington.

În cadrul discuției cu Lavrov, șeful departamentului diplomatic al SUA a subliniat că Statele Unite nu doresc o escaladare a confruntării dintre cele două țări și continuă să spere la o îmbunătățire a relațiilor.

După cum a precizat reprezentantul administrației SUA, diplomații ruși ar trebui să elibereze complet clădirea misiunii consulare a Federației Ruse din San Francisco și reședința consulului din acest oraș până pe 2 septembrie. De asemenea, la New York și Washington vor fi închise misiunile comerciale ale Federației Ruse.

În același timp, Rusia își pierde dreptul de a folosi aceste clădiri în scopuri diplomatice, de a plasa personal diplomatic în ele sau de a presta servicii consulare. Imobilele rămân în continuare în proprietatea Federației Ruse, însă autoritățile ruse nu pot decât să le păzeasca și întrețină, cu dreptul de a le vinde sau de a le închiria.

Un oficial al administrației SUA a subliniat că Washingtonul nu cere reducerea numărului de diplomați ruși care lucrează în țară. Personalul de la San Francisco și de la misiunile comerciale din New York și Washington poate rămâne în Statele Unite, începând să lucreze în birourile din alte orașe.

Administrația a refuzat să dezvăluie motivul pentru care a decis sa inchida Consulatul din San Francisco.

„Statele Unite au implementat pe deplin decizia Guvernului Federației Ruse de a reduce numărul personalului reprezentanței noastre din Rusia. Credem că o astfel de acțiune a fost nejustificată și nefavorabilă pentru relațiile generale dintre țările noastre”, a declarat Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.

„Statele Unite își exprimă speranța că facând un pas spre dorința de paritate a Rusiei vom putea evita acțiuni de represalii suplimentare de ambele părți și vom merge spre atingerea scopului declarat: îmbunătățirea relațiilor dintre cele două țări și consolidarea cooperării în domenii de interes reciproc. Statele Unite sunt gata să întreprindă acțiuni suplimentare, după necesitate și justificare „, a spus  Nauert.

Într-o declarație publicată pe site-ul Ministerului de Externe rus se menționeaza că Serghei Lavrov și-a exprimat regretul față de acțiunile SUA în conversația telefonică avută cu secretarul american de Rex Tillerson.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to SUA au impus noi sancțiuni diplomatice împotriva Rusiei

  1. bogdan spune:

    Daca godacii OLr s-au jucat cu focul acum s-au ars…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top