Statele Unite intenționează să crească numărul de nave din clasa spărgătoarelor de gheață capabile să ofere prezență în Arctica pe tot parcursul anului, pentru a face față pretențiilor din regiune din partea Rusiei și a Chinei, a declarat John Bolton, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, la ceremonia de absolvire a Academiei Garzii de Coastă a SUA din New London, statul Connecticut, relateaza Reuters.

„Statele Unite sunt o putere arctică cu interese pe termen lung în această regiune”, a subliniat consierul prezidential. „Ca toți aliații și partenerii noștri, SUA doresc ca Nordul Extrem să fie o zonă fără tensiuni internaționale, unde nicio țară să nu încerce să exercite presiuni asupra altora cu ajutorul armelor sau a exploatarii economice. Și, deși încurajăm dezvoltarea economică a regiunii cu participarea comunității internaționale, trebuie să asigurăm controlul puterilor arctice asupra zonei arctice”.

Bolton s-a adresat absolventilor spunand ca , în calitate de „militari ai Garzii de Coastă a SUA, veți ajuta să contracarăm prezența militară a Rusiei în Arctica, precum și pretențiile nelegitime ale Chinei de puterea aporpiată de Arctica”.

Potrivit lui Bolton, în scurt timp, cu ajutorul unei noi nave de pază, americanii „vor confirma poziția de lider a SUA în  Arctica, o regiune care mult timp nu a avut atenția cuvenită”. Va fi prima dintre navele din clasa arctica, cu care președintele dorește să refaca flota. După ce va primi în dotare noile nave, Garda de Coastă a Statelor Unite va putea asigura prezența pe tot parcursul anului în regiunea arctică”, a concluzionat John Bolton.

În prezent, Statele Unite au doar două nave spargatoare de gheață: Polar Star, construită în 1976, și Healy – lansată în 2000. Potrivit datelor publicate pe site-ul US Coast Guard, se planifică construirea a încă trei nave din clasa spargatoarelor de gheață, prima urmand sa fie lansata la apa până în 2023.

Pentru comparație, flota rusă deține 27 de spargatoare de gheață.

În 2015, comandantul Gărzii de Coastă a Statelor Unite, Paul Zukunft, a recunoscut că Statele Unite pierd teren în fața Rusiei în lupta pentru supremație în Arctica.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to SUA construiesc spărgătoare de gheață pentru a descuraja ambițiile arctice ale Rusiei

  1. Jos propaganda fascisto-sorosista spune:

    SUA poate construi si turnulete din cacat inghetat, ca cea mai mare parte din Antarctica va apartine tot Rusiei, si este normal sa fie asa ptr ca acel teritoriu nelocuit este langa Rusia si nu langa Satanele Unite ale Americii mai ales ca Alaska a fost concesionata Americii pe 100 de ani

    • Clau spune:

      …vezi godace ca acele carti din care te documentezi tu nu sunt de citit si nici de colorat, sunt carti de joc, e Pacalici. Ala de arata ca un bufon e presedintele vostru, putinkatropul.

  2. Ramona Georgescu spune:

    O decizie binevenita.SUA va controla bucatica ei iar rusii pe a lor.In felul acesta este asigurata linistea in zona.Partea cu presiunile economice nu o respecta americanii.Nu suporta concurenta.

  3. bogdan spune:

    Daca USA se apuca de construit Spargatoare de Gheata atunci asta e ! Nu se poate accepta ca specia inapoiata de godaci sa doreasca sa fure si Arctica !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top