MalinowskiÎn lume există un consens internaţional, că unele dintre acţiunile recente ale Rusiei sunt o ameninţare pentru ordinea mondială, sustine Tom Malinowski, asistentul secretarului de stat al SUA şi şeful Oficiului pentru Democraţie şi Drepturile Omului, într-un interviu acordat ziarului „Moskovski Komsomoleţ”.

„Un exemplu de astfel de acţiuni este intervenţia militară rusă în Ucraina. Şi nu este vorba că e doar poziţia Statelor Unite. Această abordare a fost consacrată în rezoluţia Adunării Generale a ONU, care condamnă ocupaţia din Crimeea şi încercarea de anexare ..”, – a spus diplomatul.

Malinowski i-a asigurat pe jurnaliştii ruşi că „existenţa unei Rusii puternice şi prospere, care recunoaşte statul de drept, care respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a vecinilor săi şi care aduce o contribuţie pozitivă la afacerile mondiale, este în interesul întregii lumi”. Cu toate acestea, „în acest moment Rusia nu joacă un astfel de rol”, a declarat politicianul, răspunzând la întrebare cu privire la motivul pentru care Pentagonul vorbeşte despre Rusia ca fiind „cea mai mare ameninţare”.

Anterior, oficiali americani au afirmat în repetate rânduri despre ameninţarea care vine din Rusia. Săptămâna trecută, în discursul său în timpul discutării bugetului apărării pentru 2017, şeful Pentagonului, Ashton Carter a pus Rusia pe primul loc în lista celor cinci ameninţări globale la adresa securităţii SUA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 4,56 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

9 Responses to SUA: Există un consens internaţional că acţiunile Rusiei pun în pericol ordinea mondială

  1. Gogu spune:

    @ nada sou: bai sandiloule, poti sa ne spui s noua, care este anul in care incepand cu 1917, rusii nu au avut nici un conflict armat, cu statele vecine, un an in care sa nu fi avut nici o actiune de dezbinare si ocupare de teritorii? Asta ca sa nu mai vorbim de actiunile de deznationalizare a popoarelor asuprite din teritoriile acaparate, rapite sau furate de voi! Voi vreti respect? Tine minte ca toata lumea de pe glob stie ca este o vorba: ti se raspunde dupa cum dai bunaziua.
    Cat despre amestecul vostru in razboaie internationale, iti aduc aminte ca porcii de rusi s-au bagat in razboi, inainte de americani in Vietnam. Voi v-ati bagat direct, cu mlitari si tehnica militara in Coreea. Ce parere ai, asa este ca acolo ati experimentat voi capacitatille de lupta a avioanelor MIG-15 si MIG-17? Cel putin ai bunul simt si taci dracului din gura si nu mai scoate prostii pe gura, ca iti ia lumea seama si te injura ca esti prea prost pentru timpul de astazi.

  2. mocanu dan spune:

    DE LA VIETNAM INCOACE RUSIA A ATACAT AFGANISTANUL .CECENIA,GEORGIA,UKRAINA,RACHETE IN CUBA,ANGOLA CU CUBANEZI,SI ALTE TARI AFRICANE CARE AU DEVENIT COMUNISTE…..A MAI DOBORIT OFICIAL SI 3 AVIOANE DE LINIE CU TOT CU PASAGERI(AIR COREEA-KURILE,AVIONPOLONEZ SMOLENSK.SI ACUM PE CEL MALAEZIAN.

  3. Catun spune:

    Trolii astia ce se mai supara ei pe SUA de parca acesta ar fi subiectul. Pe noi ne intereseaza Rusia ca astia ne fac numai zile fripte.

  4. abas spune:

    Filozof clintonist care a inceput cu ONG-uri, Bahrain l-a dat afara si acuma da sfaturi. Halal..

    • Catun spune:

      Papusa abas, s-a dus el la ziarul rus si i-a obligat sa-l publice sau au venit rusii la el Cu interviul?
      Degeaba te iei de om daca omul zice truisme si mai ales, e promovat de rusi. Cu ce a gresit omul sau te iei de al ca n-ai ce zice?

  5. yehudy spune:

    draga ivan, de infrangerea rusiei in urma unei agresiuni care a durat 10 ani in afganistan, ai auzit? 🙂
    oricum in 2017 economia rusiei si serviciile secrete ruse il vor bschimba pe putin 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top