Nici regimul sirian, nici aliatul său rus nu caută să lupte cu ISIS în Siria, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, John Kirby, asigurând că cei doi aliați se mulțumesc să zdrobească opoziția, chiar dacă asta are drept cost pierderea a numeroase vieți inocente.

Astfel, purtatorul de cuvânt al diplomației americane a comentat fuga forțelor regimului sirian din anticul oraș Palmyra, oferind posibilitatea grupării Stat Islamic (ISIS) să captureze echipamentele de război lăsate pe teren, potrivit AFP.

Jihadiștii au recucerit duminică Palmyra, la nouă luni după ce au fost izgoniți de armata președintelui Bashar al-Assad, sprijinită de bombardamentele aeriene ale aliatului rus.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis, a deplâns că trupele regimului sirian au părăsit orașul antic „foarte rapid”.

Unii ar putea „cu siguranță sublinia argumentul potrivit căruia regimul, susținut de Rusia, era atât de focalizat pe Alep încât a uitat să privească în retrovizor”, a continuat acesta.

Operațiunea a fost „probabil unul dintre contraatacurile cele mai semnificative pe care le-am văzut din partea ISIS”, a recunoscut el.

„În consecință, ISIS a capturat tot materialul lăsat pe loc de regim. Asta include vehicule blindate, artilerie”, a mai spus Davis.

De partea sa, Moscova a deplâns luni absența cooperării militare cu Statele Unite, care a condus, după Kremlin, la pierderea Palmyrei, pe care jihadiștii au cucerit-o prima dată în mai 2015.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to SUA: Nici regimul sirian, nici aliatul său rus nu caută să lupte cu ISIS în Siria

  1. bogdan spune:

    Normal ca godacii si armata lui assad le-au lasat armament celor din Daesh ! Teroristii se ajuta reciproc oriunde ar fi !

  2. Harry Poter spune:

    Totul este teatru ieftin pentru inocenti!
    USA au dreptate inamicul numarul unu este imperiul invadator agresiv si bandit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top