Ashton CarterDiscuțiile cu Rusia în dosarul Siriei nu vor schimba atitudinea SUA de condamnare a acțiunilor Moscovei în Ucraina și politica de sancțiuni împotriva acesteia pentru rolul său în criza ucraineană, a declarat joi seara ministrul american al apărării, Ashton Carter, în finalul întrevederii cu omologul său ucrainean Stepan Poltorak, la Pentagon, potrivit Unian.

Statele Unite vor continua cooperarea cu Rusia în domeniile în care interesele celor două țări se intersectează, indicând că încă sunt multe semne de întrebare în ceea ce privește punctul de convergență a interesele ruso-americane în privința Siriei, afirma Carter.

S-ar părea, a spus el, că SUA și Rusia împărtășesc două interese comune: înfrângerea Statului Islamic și transformarea politică a regimului președintelui Bashar al-Assad în scopul conservării și restabilirea statului sirian, scrie Agerpres.ro.

„Dar Statele Unite consideră că aceste două interese trebuie să fie realizate în paralel. Eforturile Rusiei împotriva Statului Islamic nu vor duce decât la escaladarea războiului civil sirian”, consideră ministrul american al apărării.

În același timp, SUA vor începe în curând un nou programe de instrucţie cu soldați ucraineni, a anunțat Ashton Carter, citat de AFP.

„La sfârșitul lunii noiembrie, noi vom finaliza antrenarea a 900 de militari ai Gărzii naționale ucrainene, din subordinea Ministerului ucrainean de Interne, și atunci vom începe formarea forțelor regulate ucrainene”, a indicat șeful Pentagonului, într-o conferință de presă comună cu ministrul apărării al Ucrainei.militari separi

„Suntem hotărâți să ajutăm Ucraina să-și apere frontierele și să-și prezerve integrarea teritorială”, a subliniat Ashton Carter.

„Rusia trebuie să înceteze agresiunea sa în estul Ucrainei, să pună capăt ocupației și tentativei de anexare a Crimeii și să respecte obligațiile ce îi revin conform acordurilor de la Minsk”, a afirmat ministrul american al apărării.

Stepan Poltorak a precizat, la rândul său, că în cadrul convorbirilor cu Ashton Carter nu a abordat problema eventualelor livrări de arme (letale) către Ucraina, un pas pe care Statele Unite au refuzat până acum să-l facă.

Statele Unite și aliații lor din NATO au sprijinit pe plan politic Kievul, care acuză Rusia de livrări de arme către rebelii din estul Ucrainei, unde ar avea desfășurate trupe regulate, fapt dezmințit de Moscova, care recunoaște prezența unor aşa-zisi „voluntari” ruși de partea rebelilor, din proprie inițiativă.

Dar Barack Obama a rămas prudent în angajamentul său militar față de Ucraina, oferind mai degrabă misiuni de instruire limitate decât arme.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top