La marcarea a 11 ani de la agresiunea armata a Rusiei împotriva Georgiei, Departamentul de Stat american a emis o declarație în care acuză autoritatile separatiste din Osetia de Sud că continua sa mute ilegal linia frontierei cu Georgia.
Secretarul de presă al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, a declarat că: „În ultimele 24 de ore, am aflat că autoritatile susținute de Rusia au început procesul de creare a unei frontiere în satul de lângă granița administrativă a Osetiei de Sud. Dacă vor fi finalizate, aceste acțiuni vor tăia satul de sistemul său de irigații”, a subliniat ea.

Ortagus a adăugat că „astfel de acțiuni reprezintă o amenințare pentru pace și stabilitate” și demonstrează că Rusia continuă să încalce drepturile georgienilor.

„Invazia și ocuparea de către Rusia a 20% din teritoriul Georgiei reprezintă o încălcare gravă a principiilor Cartei ONU, Actului de la Helsinki, normelor și principiilor fundamentale ale dreptului internațional”, a spus purtătorul de cuvânt al SUA.

Departamentul de Stat al SUA a amintit încă o dată că „cere Rusiei să renunțe la recunoașterea așa-numitei independențe a teritoriilor ocupate ale Georgiei – Abhazia și Osetia de Sud”.

Ortagus a amintit că pe 8 august sunt marcați 11 ani de la invazia militara rusă în Georgia. Sute de persoane au fost ucise sau rănite, iar peste 190.000 de civili au fost nevoiți să-și abandoneze casele.

„Pentru multe persoane, consecințele conflictului sunt încă resimțite astăzi. Viețile sunt distruse, familiile sunt încă împărțite, libertatea de mișcare nu a fost restaurată și proprietatea nu a fost restituită”, a spus ea.

Departamentul de Stat a cerut din nou Rusiei să pună în aplicare pe deplin încetarea focului semnata prin mediera UE în august 2008, să-și retragă trupele de pe teritoriile ocupate și să respecte propriul angajament de a nu folosi forța împotriva Georgiei.

Reamintim, la 8 august 2008, sub un pretex inventat, forțele armate ale Federației Ruse au invadat teritoriul Georgiei. Ocupația ilegală a teritoriilor suverane ale Georgiei – Abhazia și Osetia de Sud – continuă și astăzi. În plus, după război, Rusia a continuat să „mute” treptat linia frontierei instalate în interiorul Georgiei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to SUA: Rusia continuă să mute granița cu Georgia

  1. Ioan Savu spune:

    Auzi ma cine vorbeste !
    Reprezentantul unui stat criminal care duce non stop de 70 de ani razboaie ilegale de agresiune.comitand milioane de crime impotriva umanitatii! Ce cautatati ma porcilor in Siria? Aveti mandat de la ONU s-au v-a invitat Parlamentul Siriei sa ii sustineti pe terosristi?

  2. bogdan spune:

    Iar godakul Pitik din Cocina kremlin a raspuns grohaind: guiiiiiiiiiiitzz !

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top