Statele Unite au efectuat anterior exerciții comune cu Ucraina și i-au furnizat echipamente militare, ceea ce a contribuit la consolidarea armatei ucrainene, scrie The Wall Street Journal. Acum, Washingtonul este preocupat de faptul că Rusia intenționează să „stranguleze” economia ucraineană prin blocarea accesului navelor ucrainene la porturile din Marea Azov, de unde Ucraina exportă cereale și oțel pe piețele mondiale.

Prin urmare, Statele Unite trimit două nave de coastă Ucrainei și, de asemenea, intenționează să trimită radare speciale în Ucraina, România, Bulgaria și Georgia. Aceste țări vor putea să colecteze independent informații și să le împărtășească. În plus, americanii vor contribui la construirea unui centru de operațiuni maritime lângă Odesa.

„Acest lucru nu va schimba situația în mod drastic, dar datorită acestor mijloace de descurajare, Rusiei îi va fi mai greu să atace Ucraina”, a declarat Kurt Volker, reprezentantul special al Departamentului de Stat pentru Ucraina.

Oficialii americani susțin că, probabil, Statele Unite vor trimite suplimentar Ucrainei nave pentru paza de coastă și arme letale. La rândul sau, NATO pregătește un pachet de măsuri pentru a-și consolida poziția în Marea Neagră. În plus, SUA și-au consolidat recent prezența în regiune, inclusiv prin exerciții comune cu România.

Și Rusia a început să aducă întăriri în Marea Neagră imediat după anexarea Crimeei, scrie autorul. În același timp, ea acuză NATO ca concentrează forțe și construiește infrastructură militară la frontierele sale.

Publicatia reproșează Rusiei faptul că împiedică trecerea liberă a navelor comerciale prin strâmtoarea Kerci. Podul construit de ruși a impus restrictii de gabarit navelor in stramtoarea Kerci. În plus, Rusia întârzie navele la intrarea în strâmtoare, intarzieri care pot ajunge și la câteva zile, ceea ce dăunează comerțului cu porturile ucrainene.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că, în acest fel, Rusia încearcă să destabilizeze situația din orașele ucrainene de pe coasta Mării Azov: Mariupol și Berdiansk.

Porosenko s-a întâlnit cu oficialii de rang înalt ai UE și ai Statelor Unite la bordul distrugătorului american USS Donald Cook, când acesta a vizitat Odesa. În același timp, după cum amintește autorul articolului, Europa și America intenționează să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei. Uniunea Europeană intenționează să implementeze proiecte de infrastructură în sud-estul Ucrainei, să acorde  microcredite și să deschidă centre educaționale și comerciale.

Cu toate acestea, sunt discutate și măsuri mai dure împotriva Rusiei: de exemplu, interzicerea intrării navelor rusești în porturile țărilor occidentale. Dar nu toți aliații sunt de acord cu astfel de sancțiuni.

Potrivit experților, Rusia își dozează cu atenție acțiunile, astfel încât acestea să fie limitate și să nu provoace un răspuns dur din partea țărilor occidentale. „Sancțiunile trebuie să fie mai dure pentru ca Rusia să simtă teama. Rusia are frică doar de forță”, citeaza The Wall Street Journal cuvintele unui amiral ucrainean.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to SUA salvează Ucraina de „strangulare” trimițându-i nave pentru paza coastei

  1. Moarte FASCISTILOR spune:

    SUA nu salveaza nimic si pe nimeni, ea fiind un stat HITLERIST cauta sa provoace tot timpul razboaie criminale de jaf si agresiune pentru exact aceleasi motive pe care le-a avut si Hitler

    • bogdan spune:

      Porkule ! E bine ca primim si noi radare nu doar ucrainenii ! Voi ati mai incercat godacilor prin iun 1941 sa ne invadati pe la Constanta si v-am tras-o de nu v-ati vazut ! Daca veti incerca iar veti pati la fel spurcaciunilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top