Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a confirmat miercuri intenţiile Moscovei de a-şi retrage arsenalul sovietic din Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova, transmite EFE. „În ceea ce priveşte termenele, lucrările pregătitoare vor dura aproximativ un an pentru a putea pune (acordul anterior) pe hârtie şi a pregăti măsuri concrete. Avem nevoie de contacte între militari şi suntem pregătiţi pentru asta”, a spus Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său moldovean Nicu Popescu. Şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că a discutat cu Nicu Popescu despre acţiunile necesare pentru încheierea retragerii arsenalului,...
Read More »Zeci de camioane fără însemne transportă muniţii şi armament din depozitul din Cobasna al armatei ruse spre destinaţii necunoscute, a declarat miercuri seara preşedintele parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, într-o emisiune televizată, potrivit Deschide.md. Toate încercările Comisiei Unificate de Control, ale ofiţerilor moldoveni de a afla informaţii despre aceste transporturi nu au avut succes, a afirmat el. „Atunci când nu sunt respectate acordurile, atunci când există mişcări de genul acesta, ne dăm seama în ce situaţie suntem noi când vorbim despre securitatea ţării’, a declarat Andrian Candu, care a calificat drept îngrijorătoare aceste evoluţii....
Read More »© 2021 Pagina de Rusia™