Rusia a acceptat să continue livrarile de armament Armeniei, a declarat premierul armean Nikol Pașinian pentru cotidianul rus „Kommersant” duminică, la o zi după întrevederea sa cu președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Pașinian a vorbit despre acordul privind achizițiile de armament atunci când a fost întrebat dacă a ajuns la vreo înțelegere cu Putin. Aceste achiziții sunt finanțate din împrumuturi, ultima dată Armenia luând un asemenea credit de la Rusia, în valoare de 100 de milioane de dolari, în noiembrie anul trecut. Armenia este implicată într-un conflict îndelungat cu Azerbaidjan-ul în privința enclavei Nagorno-Karabah. De altfel,...
Read More »Comandantul separatiștilor rusi acuza Moscova de faptul că i-a abandonat pe rebelii din estul Ucrainei și cere să furnizeze mai multe arme, – scrie corespondentul The Times, Jack Lösch. „Alexei Markov din brigada Prizrak, în autoproclamata LNR, spune că luptătorii lui erau dornici sa înceapa ofensiva de vară, dar au constatat că nici macar nu pot răspunde la focurile armatei ucrainene”, – explică autorul. „Vrem să primim arme de la Moscova: Avem foarte puține arme, iar cele care sunt îs pe terminate. Avem nevoie de mai multi soldati, mai multa artilerie, mai multe masini militare” – a spus Markov. Potrivit autorului, un segment din linia...
Read More »Parlamentarii britanici au cerut premierului David Cameron sa divulge informații cu privire la cele 248 de licențe pentru livrarea de materiale și echipamente militare in Rusia. Membrii Camerei Comunelor bănuiesc că aceste licențe sunt încă în vigoare, iar livrările de arme în Rusia nu au fost sistate, în ciuda sancțiunilor UE. Vineri, ziarul Times scrie despre faptul ca membrii Comisiei parlamentare privind controlul exportului de arme cred că, în ciuda sancțiunilor, Marea Britanie vinde arme și componente pentru producția de arme partii ruse, în valoare totala de 170 de milioane de lire sterline. „Deputații cer...
Read More »Vicepreşedintele Parlamentului ucrainean Andrei Parubii a anunţat miercuri pentru postul de televiziune 5 Kanal că reprezentanţi ai Kievului şi Washingtonului au început discuţiile privind livrarea de armament Ucrainei, relatează Interfax. „În prezent, purtăm discuţii la nivel tehnic cu privire la (…) tipurile de arme neletale ce vor fi livrate în curând Ucrainei”, a afirmat vicepreşedintele Parlamentului ucrainean, citat de Mediafax. Andrei Parubii a anunţat că în cadrul vizitei pe care a efectuat-o recent în Statele Unite s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt de la Pentagon şi membri ai Consiliului de Securitate, precum şi cu...
Read More »La Washington, astăzi, 9 februarie, va avea loc o întâlnire între președintele american Barack Obama și cancelarul german Angela Merkel. Unul dintre principalele subiecte care vor fi discutate se refera la situația din Ucraina, relatează BBC. În special, Merkel este așteptata pentru a prezenta lui Obama noul plan de acord de pace propus de ea și președintele francez Francois Hollande. În plus, liderul Germaniei ar trebui să explice Washingtonului poziția sa cu privire la solicitarea de arme facuta de Kiev. „Sunt mari sansele ca daca Merkel vorbește împotriva acestei inițiative, Obama va respinge, de asemenea,...
Read More »Rusia si SUA nu au gasit limba comuna nici dupa ultima intalnire a secretarului de stat al SUA John Kerry cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov. Kerry a avertizat Rusia sa se abtina de la măsuri care vor duce la escaladarea conflictului din estul Ucrainei, iar Lavrov a afirmat ca Rusia „nu va sacrifica interesele naţionale”. După intalnirea cu Lavrov de sâmbătă, care a avut la Munchen, cu ministrul rus de externe, Kerry a scris pe twitter: „Rusia va fi judecată pentru acțiunile sale şi va trebui să plătească un preț mai mare în...
Read More »© 2023 Pagina de Rusia™