Dupa o perioada lunga de acuzatii si avertismente în ONU ca va iesi din Consiliul pentru Drepturile Omului (HRC), astazi de dimineata a circulat pe agentii stirea ca SUA, în final, paraseste organizatia. Americanii au spus cu subiect si predicat ca pleaca pentru ca reforma HRC a esuat si spun și cine se opune reformei: „Când am dat de înțeles cu claritate că vom urmări în mod activ reformarea Consiliului, de nicaieri au aparut niste tari ca să se opună acesteia – Rusia, China, Cuba și Egipt. Toate acestea încearcă să submineze eforturile noastre de...
Read More »Consiliul de Securitate al ONU a dezbătut miercuri, 14 martie, incidentul din Salisbury, unde au fost otrăviți cu o neurotoxină fostul ofițer GRU Serghei Skripal și fiica sa Iulia. După o scurtă ședință în spatele ușilor închise, reuniunea s-a desfășurat în ședință publică, la insistența diplomaților britanici. La ședința cu ușile închise au participat diplomați din 15 țări – membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia. O sursă din sediul Organizației Mondiale a remarcat că consultările în spatele ușilor închise au durat 10-15 minute. În cadrul ședinței, reprezentantul...
Read More »Rusia a făcut uz de dreptul său de veto la o rezoluţie britanică, susţinută de Statele Unite şi Franţa, care reînnoia embargoul asupra armelor în Yemen, criticând Iranul, şi a obţinut să fie adoptată în unanimitate o rezoluţie tehnică, evitând condamnarea Teheranului, relatează AFP, potrivit agerpres.ro. Această dublă decizie a Consiliului de Securitate reprezintă o serioasă înfrângere pentru Statele Unite şi aliaţii lor care au făcut presiuni pentru ca Iranul să fie condamnat, cu ocazia reînnoirii embargoului asupra armelor, pentru o serie de tiruri din 2017 ale unor rachete de fabricaţie iraniană spre Arabia Saudită....
Read More »Finlanda și-a declarat disponibilitatea de a trimite forțe de menținere a păcii în Donbass, informează Yle, citându-l pe președintele Finlandei, Sauli Niinisto, care a vorbit la conferința de securitate de la München. Potrivit lui Niinisto, dacă se ia decizia de a trimite forțe de menținere a păcii în Donbas, Finlanda este dispusă să-și trimită militarii. „Aceasta este una dintre cele mai grave probleme din Europa, așa că, dacă există posibilitatea de a rezolva criza, Finlanda ar trebui să ia parte la acest lucru”, – a spus Niinisto. Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen,...
Read More »Departamentul de Stat al SUA a reluat acuzația la aresa Rusiei, sustinand ca Moscova acoperă regimul președintelui Bashar al Assad de responsabilitatea utilizării armelor chimice împotriva civililor, se arata într-o declarație publicată pe site-ul institutiei. „Secretarul de stat [Rex Tillerson], la Paris, luna trecuta, a declarat că de când s-a implicat în ceea ce se întâmplă în Siria, Rusia este în cele din urmă responsabila pentru victimele din Gouta de Est și nenumăratii sirieni afectati de armele chimice,“ – se spune în document. „Acoperind regimul sirian de responsabilitate, Rusia nu își îndeplinește obligațiile”, afirma Departamentul...
Read More »Rusia susține că apelul american pentru dezbaterea la ONU a protestelor din Iran este „dăunător și contraproductiv”. „Nu vedem vreun rol pentru Consiliul de Securitate ONU în această chestiune”, a spus joi ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov. Săptămâna aceasta, ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a declarat că va cere discutarea situației din Iran în Consiliul de Securitate ONU și în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, cu sediul la Geneva. În Iran au avut loc începând din 28 decembrie proteste antiguvernamentale, în care au fost uciși cel puțin 21 de oameni....
Read More »Organizația Națiunilor Unite a publicat un nou raport privind situația drepturilor omului în regiunile cuprinse de razboi si sub ocupatia straina din estul Ucrainei, în care se vorbește, printre altele, despre dispariții de persoane, execuții extrajudiciare, cazuri de tortură și abuzuri sexuale. Astfel, din august până în noiembrie anul acesta, în regiunile controlate de separatiștii din estul țării sprijiniți de Rusia au fost uciși 15 oameni, iar 72 de persoane au fost rănite. Potrivit datelor ONU, din primăvara anului 2014 când a început conflictul și până în prezent, în estul Ucrainei au fost uciși peste...
Read More »© 2022 Pagina de Rusia™