Președintele rus Vladimir Putin a semnat legea privind izolarea segmentului rusesc al internetului- Runet. Documentul este afișat pe portalul de informații juridice al Rusiei. Legea va intra în vigoare la 1 noiembrie 2019, iar o serie de prevederi ale acesteia, inclusiv în ceea ce privește sistemul național al domeniilor, vor intra în vigoare din 2021. Duma de Stat a aprobat legea în cauza la 16 aprilie, Consiliul Federației – la 22 aprilie. Procedura votarii proiectului de lege în a doua lectură s-a desfasurat cu încalcari. Astfel, numele presedintelui Dumei, Veaceslav Volodin, figura pe lista deputatilor...
Read More »Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului rus), aflat pe listele cu sancţiuni ale UE şi SUA, a apreciat luni că ”vremea sancţiunilor va trece în curând”, declaraţie făcută în timpul unei vizite oficiale în Elveţia, informează AFP, potrivit agerpres.ro. Volodin, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, are interdicţie de intrare în UE pentru rolul său în criza ucraineană, dar Elveţia nu face parte din Uniunea Europeană. ”Noi credem că vremea sancţiunilor va trece în curând. De fapt, sancţiunile constituie drumul spre impas, nu este calea noastră şi cred că...
Read More »Șeful Comitetului Dumei privind politica regională, deputatul comunist Nikolai Haritonov s-a plâns în plenul Dumei de Stat că în toată cariera sa de parlamentar nu a fost niciodata felicitat în mod public de ziua sa de nastere, transmite TASS. Comunistul și-a exprimat păsul după ce presedintele camerei inferioare a parlamentului rus, Veaceslav Volodin, în mod tradițional i-a felicitat la începutul sesiunii plenare pe cei care isi sarbatoresc ziua de nastere pe 19 octombrie, urare urmata de aplauzele parlamentarilor. „Dragă Veaceslav Viktorovici (Volodin), eu sunt verde de invidie pe toți cei pe care îi felicitați astazi. Sunt...
Read More »© 2021 Pagina de Rusia™