
Televiziunea de stat rusa ”Rossia1” a postat pe YouTube un fragment al emisiunii ”Moscova.Kremlin.Putin”, pentru care canalul de televiziune a declanșat anterior o larga campanie de mediatizare în care anunța un interviu ”larg și compet” cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski.
În fapt, șeful statului ucrainean a răspuns doar la două întrebări ale producătorului emisiunii, Elena Menșikova.
Întrebat cum a decurs prima sa întâlnire cu Vladimir Putin, Zelenski a răspuns că a fost un „începutul corect”, iar cele două țări au posibilitatea sa obtina terminarea războiului, deși nu se pot rezolva toate problemele la o singură întâlnire.
Apoi, răspunzând la o solicitare de evaluare a acordurilor de la Minsk, președintele Ucrainei a menționat că „timpul se schimbă”, iar țara sa știe mai bine cum ar trebui să fie implementate acordurile.
Judecând după fragmentele montate ale conversației, aceasta a durat puțin peste de un minut. Cu toate acestea, jurnalistul „Rossia1” l-a caracterizat drept „prima comunicare normală și deplină între președintele Ucrainei și mass-media rusă din ultimii șase ani” și a catalogat răspunsurile lui Zelensky drept „depline și dezvoltate”.
La rândul sau, Vladimir Zelenski a declarat că nu a oferit niciun interviu canalului ”Rossia1”: „La Paris, după întâlnirea în ”formatul normand”, o jurnalista m-a întrebat ceva pe coridor, i-am raspuns cate ceva. Uite asa un interviu”.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Tipic pt godaci…Sunt cu totii jalnici cum se afunda in minciuni si mizerii…dar godakul de rand e multumit ca el de vodky are nevoie nu de creier… 🙂