Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat marți oficial că verifică informațiile despre finanțarea campaniei candidatului la președinție, Vladimir Zelenski, de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești, legate de formațiunile armate pro-ruse care luptă în Ucraina sub drapelele DNR și LNR.

Informații despre acest lucru au apărut datorită spargerii contului de email al lui Dmitri Havcenko, fost membru al fortelor armate ale DNR, scrie The Insider. Publicația a reușit să verifice autenticitatea corespondenței și să afle că în urmă cu câțiva ani oamenii din anturajul ideologilor proiectului ”Novorossia” – Vladislav Surkov și Konstantin Malofeev – au pregătit un alt proiect ”Buratino” – care viza schimbarea guvernului de la Kiev prin promovarea unui candidat „marionetă”.

La 7 aprilie, centrul ucrainean „Peacemaker” a sesizat forțele de securitate ucrainene despre faptul ca, „la 25 februarie 2019, Andrei Pinciuk, ofițer al serviciilor speciale rusești, a dat instrucțiuni directe proprietarului bursei de criptovaluta WEX, fostul militant DNR Dmitri Havcenko să retraga periodic sume importante de bani din conturile de criptovaluta în numerar pentru a le transfera prin canale disponibile pentru a finanța campania electorală a candidatului la președintia Ucrainei, Vladimir Zelenski”.

„Având în vedere că acțiunile menționate ale serviciilor speciale rusești reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, vă sesizăm să luați măsuri urgente”, cerea publicatia Peacemaker.

În sesizare, autorii citeză corespondența lui Dmitri Havcenko, care în prezent conduce filiala din Crimeea a Uniunii Voluntarilor din Donbas. Havcenko este omul lui Alexander Borodai, care, la rândul său, a lucrat ca director PR pentru miliardarul rus Konstantin Malofeev, unul dintre finanțatorii privați ai DNR și LNR. După începutul crizei politice din Donbas, în 2014, Borodai a fost proclamat premier al DNR.

Colonelul FSB Andrei Pinciuk (foto 2), care este menționat în corespondență, de asemenea a participat la aceste evenimente și este fost „ministru al securității de stat al DNR”. În aceeași perioadă, Igor Ghirkin (Strelkov), care lucrase, de asemenea, pentru Malofeev și nu ascundea faptul că era colonel FSB, era ministru al ”Apărării al DNR”.

Astăzi, Pinciuk conduce filiala din Moscova a Uniunii Voluntarilor Donbas, care este supravegheată de Vladislav Surkov, „cardinalul gri al Kremlinului”. În calitate de consilier al președintelui rus, Surkov a supravegheat direcția „ucraineană” de politică externă.

Judecând dupa corespondența obtinuta, în noaptea de 25 februarie 2019, Andrei Pinciuk i-a trasmis lui Dmitri Havcenko că „primele 200 de mii” ar trebui să fie transferate „comediantului”, iar restul va fi decis în funcție de rezultatele studiilor sociologice. După câteva ore, Havcenko răspunde că începe să „retragă din cripta” (sa converteasca criptovaluta) și că banii vor ajunge la destinatar în decurs de o săptămână.

A doua zi, Havcenko îi scrie lui Zelenski la adresa mykolaiv@ze2019.comun mesaj în care apar doar două cifre – 4 și 200. După cum se poate înțelege din contextul scrisorii anterioare,  au fost convenite 4 tranșe a cate 200 de mii.

The Insider se îndoiește că cu doar doua zile înainte de data alegerilor, SBU va avea timp să dea un răspuns oficial cu privire la autenticitatea scrisorilor. Cu toate acestea, există dovezi indirecte care susțin existenta unor astfel de finanțări.

În 2014, Surkov avea un plan finanțarea unui candidat comedian. Acest plan a devenit public dupa ce un hacker a spart corespondența partidului LDPR din Rusia. În aceasta corespondenta au fost găsite documente legate de Donbas. Printre acestea erau note oficiale cu sigilii și semnături, o copie a pașaportului lui Pusilin (omul lui Surkov, unul dintre liderii DNR) și alte documente. Printre scrisorile electronice au fost descoperite și documente despre proiectul Buratino, dezvoltat de echipa lui Pusilin, responsabilul punerii sale in aplicare fiind transfugul SBU, Egor Sobolev.

Autorii proiectului Buratino menționau că în Ucraina este mare procentul „electoratului protestatar”, care a apărut ca urmare a nemulțumirii față de acțiunile „noului guvern al maidanului”. „În această situație, electoratul protestatar  (aproximativ 40%, potrivit celor mai recente cercetări sociologice) este dispus să voteze și cu ”dracu”, în locul partidelor cunoscute și a politicienilor existenti, au remarcat autorii proiectului Buratino.

Ei recomandau literalmente utilizarea imaginii lui Buratino (versiunea ruseasca a lui Pinocchio), care este „figura perfectă pentru diverse glume la adresa clasei politice”. Autorii erau convinsi ca activitatea candidatului lor va fi reflectata inclusiv de ”mass-media dusmanoase”. Jurnalistii il vor vana efectiv, asa cum s-a intamplat deja cu succes cu candidatul ”Darth Vader”, care oferea si cate 50 de interviuri pe zi”.

„Conceptul proiectului nu atestă prea multa inteligența din partea creatorilor săi, dar presupunea o finanțare destul de substanțială”, notează The Insider. Era planificată alocarea a sute de mii de dolari pentru promovarea „candidatului-comedian Buratino”.

Demn de remarcat faptul că Havcenko a devenit proprietarul bursei de cripovaluta  WEX (fostă BTC-e), volumul careia este estimat la 500 milioane dolari, desi el nu a avut niciodată nimic de-a face cu criptovalutele și nici nu a avut fondurile necesare pentru a investi în vreo afacere, de aceea este considerat proprietar paravan. Proprietarul de facto este miliardarul rus Konstantin Malofeev, sustine The Insider.

Proprietarii WEX urmau să vândă bursa, dar afacerea a picat, după care (conform versiunii oficiale), unul dintre fondatorii săi, ascuns sub porecla admin, a fugit iar utilizatorii au pierdut accesul la portofelele lor. Havcenko a susținut că va lupta pentru retrocedarea accesului posesorilor la protofelele lor și chiar ar fi amenințat că va sesiza politia si procuratura.

Între timp, corespondența publicată arată că, în luna februarie a acestui an, Havcenko a continuat să retraga criptovaluta, ceea ce inseamna că avea acces la portofele. Acum, investitorii înșelați pot cere despăgubiri de la Havcenko și Malofeev.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to The Insider: Corespondența spartă indică finanțarea lui Zelenski de către serviciile lui Putin

  1. bogdan spune:

    Porcii si faptele lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top