Secretarul de stat american Rex Tillerson este „pe deplin convins” de aprecierea Londrei că Rusia se află în spatele otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal, în Regatul Unit, informează DPA.

„Nu există niciodată justificare pentru acest tip de atac – tentativa de asasinare a unui cetăţean particular, pe teritoriul unei naţiuni suverane – şi suntem indignaţi că Rusia pare să fi reluat astfel de comportamente, a declarat şeful diplomaţiei Statelor Unite, citat de DPA. El a declarat că a discutat luni cu omologul său britanic, Boris Johnson, şi că americanii sunt solidari cu aliaţii lor din Regatul Unit.

„Suntem de acord că responsabilii – atât cei care au comis infracţiunea cât şi cei care au comandat-o – trebuie să sufere consecinţele grave corespunzătoare”, a adăugat Tillerson.

Skripal şi fiica sa, găsiţi în stare de inconştienţă la Salisbury, pe 4 martie, sunt spitalizaţi şi în prezent, manifestând simptome de intoxicare cu o substanţă neuroparalizantă, care l-a afectat în măsură mai mică şi pe poliţistul britanic care a ajuns primul la ei.

Premierul Regatului Unit, Theresa May, a declarat luni seara în parlamentul de la Londra că Rusia este „foarte probabil” în spatele atacului.

Moscova continuă să respingă acuzaţiile în acest sens.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Tillerson acuză Rusia de atacul cu agent neurotoxic din Regatul Unit

  1. Basarabia e Romania spune:

    Hoti si criminali…….

  2. bogdan spune:

    Porcii trebuie sa plateasca si vor plati ! Spurcata si inapoiata specie ! Neanderthalienii secolului 21 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top