TiraspolReprezentanţii a 66 de organizaţii publice transnistrene au redactat o petiţie preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, prin intermediul căreia îi solicită protecţia, în cazul unei agresiuni externe, informează Sputnik, citat de noi.md.

“Dorim să solicităm ajutorul preşedintelui Vladimir Putin în cazul unor ameninţări externe, el fiind cel care poate garanta pacea teritoriului transnistrean şi ar putea lua toate măsurile necesare: politice, diplomatice, economice sau de sancţionare şi, desigur, în cazul unor ameninţări, el poate lua şi alte măsuri care pot fi necasare”, a declarat lidera Uniunii Naţionale a femeilor din Transnistria.

În acest context, oficialii separatişti de la Tiraspol şi-au exprimat în ultima perioadă de timp îngrijorarea cu privire la situaţia politică a Transistriei, precizînd că se tem de o posibilă activare a forţelor NATO în Moldova.

“Suntem blocaţi din toate părţile- atît dinpre Moldova, cît şi dinspre Ucraina – pentru prima oară în ultimii 25 de ani”, a subliniat preşedintele Uniunii moldovenilor din Transnistria, Valerian Tulgara.

Transnistria şi-a proclamat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top