Transnistria, regiune separatistă din estul Republicii Moldova a cărei independenţă nu este recunoscută de Occident şi nici de Federaţia Rusă, a anunţat că îşi va deschide în curând o reprezentanţă ”oficială” la Moscova, aliniindu-se astfel celor două regiuni separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, dar a căror independenţă a fost recunoscută de Rusia în august 2008, informează luni Radio Chişinău.

Deschiderea noii reprezentanţe a Transnistriei este planificată în cursul lunii ianuarie într-o clădire de pe bulevardul Noul Arbat, în centrul Moscovei, a confirmat aşa-numitul ministru de externe transnistrean, Vitali Ignatiev, într-o declaraţie făcută pentru agenţia de presă ucraineană Ukrinform.

‘Anterior, la Moscova a funcţionat o reprezentanţă a Transnistriei, dar din motive neclare aceasta şi-a încetat activitatea. Deschiderea, în luna ianuarie, a noii reprezentanţe a Transnistriei va reprezenta un pas important în intensificarea colaborării noastre cu Rusia’, a spus Ignatiev, adăugând că Tiraspolul ar putea astfel acorda mai uşor asistenţă locuitorilor din Transnistria aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse.

La nivel oficial, Moscova a declarat în repetate rânduri că sprijină integritatea teritorială a Republicii Moldova, potrivit Radio Chişinău.

Autorităţile moldovene nu au comentat încă această declaraţie a aşa-zisului ministru de externe al Transnistriei, dar, în trecut, şi-au exprimat de nenumărate ori preocuparea faţă de deschiderea unei reprezentanţe ‘oficiale’ a regiunii transnistrene la Moscova, conform canalelor media citate

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Transnistria anunţă că va redeschide reprezentanţa ”oficială” la Moscova

  1. bogdan spune:

    Toti amaratii retardati din Lumea a 3 a stau strans lipiti de Saracul de la Rasarit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top