mig21lancer romaniaAutoritatile republicii autoproclamate din stanga Nistrului au declarat ca au trimis o ”nota oficiala” ambasadorului român în Republica Moldova, Marius Lazurcă, în care ”cer confirmarea oficiala a încălcării spațiului aerian al PMR (”Republica Transnistreana”) de catre un avion românesc”, scrie agentia rusa de propaganda Regnum.

Potrivit acesteia, ”o aeronava militara romaneasca, decolata pe 17 aprilie din orașul Iași, a patruns ilegal, de 16 ori, în spațiul aerian al PMR în cadrul unei misiuni de fotografiere aeriana a teritoriului. Zborurile au fost efectuate fără consimțământul Transnistriei și nici al Comisiei Unificate de Control (CUC) sau Comandamentului comun al forțelor de pacificare (CCFC)”.

Cu aceasta ocazie, Tiraspolul a cerut Moscovei sa reactiveze escadrila de elicoptere ale fortelor aeriene ruse din Transnistria, ca parte a operațiunii de menținere a păcii.

„Delegația transnistreană și-a exprimat îngrijorarea justificată față de situația existentă. Considerăm că este necesar să vă reamintim că în conformitate cu acordul din 1992, privind misiunea de menținere a păcii, se prevede o escadrilă de elicoptere a cărei activitate a fost suspendata temporar de către partea rusă , fără vreo decizie CUC. Protocolul № 1 din 28.07.1992 prevede prezenta unui escadron de elicoptere alcatuit din 4 aparate Mi-8 și 4 – Mi-24, ale căror caracteristici de zbor permit, fără utilizarea armelor, sa contracareze orice provocări aeriene de acest fel și sunt în măsură să asigure securitate în zona de conflict „, -se arata in documentul reprezentanților Transnistriei.

Tiraspolul mai afirma ca astfel de zboruri ale aeronavelor romanesti au avut loc si pe 4 aprilie în 2016.

Totodata, agentia Regnum sustine ca reprezentanții Moldovei ”au negat faptul invaziei aeronavelor străine a spațiului aerian al Transnistriei”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Transnistria se plânge la Moscova că avioanele românești îi ”încalcă” spațiul aerian

  1. rsumy spune:

    Povești!

    Dacă un avion RO ar fi încălcat spațiul aerian transnistrean, Transnistria ar fi încercat să-l doboare!!!!

    Vă dați seama cât de proști sunt ruslocii (trans)-nistreeni???

    N-au reușit să dea jos un „biet” avion românesc, dar dau din gură…
    🙂

    • Bunicul spune:

      Nici eu nu cred..insa nici nu este imposibil..Pe treaba cu „”ar fi incercat sa il doboare”..haha..Nu au cu ce bre..Nu au cu ce..Ar vrea ei..:))

  2. Catun spune:

    Daca Chisinaul nu s-a plans, oficial problema nu exista. Rusii cauta vreun pretext de inflamare a situatiei ca sa-si justifice prezenta „pacificatoare” in continuare.

    In Transnistria trebuie ceruta o misiunea internationala inarmata de mentinere a pacii. E singura solutie.

    • bogdan spune:

      Tu chiar crezi ca a fost acolo vreo aeronava romaneasca ?! E doar una din miile de intoxicari rusesti de 2 ruble ! In ziua de azi se pot vedea simultan de toate tarile Europei(si rushinica) in timp real toate zborurile…propaganda pt a mai militariza ceva prin asa zisa republica transnistreana si inca o galusca pt prostii de porci ce citesc ssi cred materialele respective…

      • Catun spune:

        In propaganda sovietica romanismul era pictat negativ ca fiind imperialist, agresor si fara drept istoric asupra teritoriilor romanesti. Una peste alta Transnistria este parte a Rep. Moldova, iar Rusia este parte agresoare care inca desfasoara o politica de rusificare a populatiei romanesti.

        Daca avionul a fost sau nu romanesc poate fi stabilit doar de autoritatile romane, cele mai competente si singurele credibile. La rusi adevarul este doar un accident si intr-adevar, este riscant sa iei de bun tot ce zic ei. Pici de fraier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top