tiraspolCetățenii din Transnistria pot fi condamnati la pana la trei ani de închisoare pentru negarea rolului pozitiv al pacificatorilor ruși sau pentru discreditarea rolului pozitiv al Rusiei în menținerea păcii și stabilității în regiune. Cel putin asa reiese din amendamentele la Codul penal al Transnistriei care au intrat în vigoare pe 11 iulie.

Noul articol în Codul penal al Transnistriei prevede sancțiuni pentru „acțiuni publice sau declarații, inclusiv prin utilizarea mijloacelor de informare sau rețele de informare și telecomunicații, prin Internet, care exprimă lipsa de respect pentru misiunea de menținere a păcii a Federației Ruse”. Pedepsele urmaresc, de asemenea, pe oriciine care „denigreaza Federația Rusa si meritele ei în menținerea păcii, securității și stabilității în regiune”.

Pentru încălcarea acestui articol din Codul penal se prevede o amenda de până la 1.000 de salarii minime, sau 770 de euro, ori închisoare de până la trei ani. Dacă vorbim despre funcționarii de stat sau grupuri de persoane, amenda este de până la 1.500 de salarii minime sau închisoare de până la șapte ani, cu interdicție a unor drepturi pe trei ani.

”Castile albastre” ruse se află în Transnistria din anul 1992, când, după un conflict armat pe Nistru, s-a elaborat formatul actual al misiunii de menținere a păcii în zona de securitate transnistreana. Pacea este supravegheata, de asemenea, de ”castile albastre” din Moldova și cele din ”republica transnistreană” (nerecunoscută), și o prezența militară ucraineană în calitate de observatori.

Schimbarea formatului?

Într-un interviu cu autorul proiectului de lege, Vadim Krasnoselski, presedintele Sovietului Suprem al republicii autoproclamate, acesta a explicat că nevoia legiferarii este cauzata de numeroasele declarații „din Moldova și Europa că este timpul să se sisteze misiunea de menținere a păcii, că este timpul pentru a traduce acest format într-o misiune de poliție. Cred că este aproape imposibil azi”, afirma acesta. „Dacă schimbăm formatul, excludem Rusia din acest proces, ma tem ca se va escalada conflictul, care ar putea duce la o acțiune militară”, – a spus Krasnoselski, citat de DW.

Chișinăul cere de mult timp să se înlocuiască misiunea de menținere a păcii de pe Nistru cu observatori civili sub auspiciile ONU.Anatol Salaru

De exemplu, în discursul său de la summitul NATO de la Varșovia, pe 9 iulie, ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, a cerut ca Alianța să ajute Chișinăul să evacueze de pe teritoriul Transnistriei trupele ruse ramase aici, dar și armamentul Armatei a 14-a, în conformitate cu acordurile de la Istanbul din 1999, precum și „să sprijine inițiativa transformării misiunii transnistrene în una multinațională civilă”.

În Transnistria se afla în prezent aproximativ 1.000 de militari ruși și 402 de militari din cadrul fortei de menținere a păcii, tot rusi.

Lupta împotriva disidenței

Potrivit analistului separatist Andrei Safonov, noile prevederi ale Codului penal sunt „o decizie politică, care subliniază poziția Transnistriei fata de operațiunea de menținere a păcii și rolul Rusiei. Tiraspolul „nu va accepta o revizuire a formatului operațiunii și nu va fi de acord să fie aparat de observatori civili, „sau o misiune de poliție internațională, in locul soldatilor rusi”. „De asemenea, partea transnistreană nu va fi de acord cu niciun compromis, pentru ca ar insemna ca Transnistria se muta în sfera de influență a Occidentului, care solicită retragerea pacificatorilor ruși din zona de securitate „, – a declarat Safonov, citat de DW.

„Prin urmare, spune Safonov, Sovietul Suprem a dar clar de inteles că se pronunță cu fermitate pentru o alianță cu Rusia în toate domeniile, inclusiv militar”.casti albastre rusesti

Amendamentele la Codul penal din Transnistria reprezinta „cea mai directa lupta cu disidența, unul dintre elementele de control total, pe care politicienii transnistreni vor să-l aiba asupra locuitorilor din regiune”, consideră expertul independent de la Chisinau, Semen Niculin. „Este puțin probabil ca acest articol va fi folosit împotriva cetatenilor de rand. Mai degraba vor cădea sub incidenta sa jurnaliștii moldoveni sau cei străini” – adauga expertul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Loading...

Related Posts

6 Responses to Transnistria va trimite la pușcărie pe oricine minimalizează… meritele Rusiei

  1. ANTIPUTIN spune:

    Fratii nostri zac sub tancuri
    Cu pistoalele in gura
    Asta e putincratia
    Zabala plina de ura

    Mai Putine, de ti’ar pune
    Grenade intre masele
    Ai mai spumega tu oare
    Retorici sforaitoare?

    Tar dement, cu colti taiosi
    Iti trimiti soldatii rosi
    La sclavie sa reduca
    Ai nostri sa’ti fie sluga

    Caine esti, cu cap de buga !

  2. yehudy spune:

    draga ivan, comenteaza si aici: spune-ne ceva desre domocratie si drepturile omului 🙂

  3. Catun spune:

    De ce rusii au nevoie de o asemenea lege comunista? Pentru ca in Transnistria majoritari sunt romanii si ucrainenii?
    De ce rusii nu doresc o misiune ONU de mentinere a pacii? Pentru ca se termina razboiul intre Moldova si Rusia?

    Despre lipsa de respect a ocupantului se stie. Ultima data era personificata de Rogojina care se lauda ca pasaportul lui e tancul. Cap de proiectil explodat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top