poloniaPreședintele ales al SUA, Donald Trump, l-a asigurat pe președintele polonez Andrzej Duda că Washingtonul va continua să sprijine Polonia, inclusiv în chestiunile militare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției de la Varșovia, Marek Magierowski, scrie portalul thenews.pl, care citează agenția PAP.

Președintele polonez i-a telefonat miercuri seară lui Donald Trump și l-a felicitat pentru victoria în alegeri. La rândul său, viitorul președinte american a subliniat considerația sa pentru comunitatea poloneză din SUA și pentru contribuția acesteia la dezvoltarea economiei și a societății americane.

De asemenea, a adăugat purtătorul de cuvânt al președintelui polonez, Trump l-a asigurat pe Duda că, pe parcursul mandatului său la Casa Albă, Polonia va putea conta pe Statele Unite și că Varșovia este un aliat prețios al Washingtonului.

În discuția ce a durat 10-15 minute, ‘președintele Trump a subliniat foarte clar că Polonia poate conta pe SUA în timpul mandatului său, inclusiv în chestiunile militare, pentru că a vorbit despre toate aspectele cooperării’, a indicat Marek Magierowski într-o declarație acordată postului polonez TVN24.

‘Cred că este loc pentru mai mult, pentru discuții calme și decizii concrete care vor urma cu siguranță în relațiile dintre Varșovia și Washington’, a mai spus purtătorul de cuvânt al președintelui Andrzej Duda.

De asemenea, cei doi și-au adresat reciproc invitații, iar prima lor întâlnire se va desfășura cel mai probabil în timpul unui summit al NATO care va avea în primăvara anului viitor la Bruxelles.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

10 Responses to Trump dă asigurări Poloniei că poate conta pe sprijinul SUA

  1. yehudy spune:

    draga ivan, trum va dezintegra federatia rusa asa cum ronald reagan a dezintegrat maretul si invincibilul urss: prin razboi economic si accelerarea cursei inarmarilor 🙂
    draga ivan, putin este deja pus pe faras de serviciile secrete ruse care stiu soarta economiei federatiei ruse 🙂

  2. Catun spune:

    Si oare Trump nu stie cine este dusmanul istoric notoriu al Poloniei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top