Compania președintelui american Donald Trump, ”Trump Organization”, care intenționa să construiască un zgârie-nori ”Trump Tower” la Moscova, avea în plan să ofere liderului rus Vladimir Putin drept cadou un penthouse din cadrul acestui proiect imobiliar. Negocierile în acest sens s-au derulat pe parcurusl anului 2016.

Apartamentele de lux, cu panorama asupra întregii capitale, au fost estimate la 50 de milioane de dolari fiecare. La acel moment, consilierul juridic personal al lui Trump, Michael Cohen, a discutat ideea cadoului cu secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, scrie Buzzfeed cu referire la patru surse, dintre care una a autoarea acestei idei.

Construcția turnului a fost gândită înaintea președinției lui Trump. Anterior, se spunea că Cohen s-a adresat lui Peskov în ianuarie 2016, cerând ajutor pentru proiectul ”Trump Tower”. Mai târziu, Cohen a anunțat membrii Congresului SUA că a trimis o astfel de scrisoare la recomandarea unui om de afaceri de origine rusă, Felix Sater. El a subliniat că ideea construirii unui ”Trump Tower” la Moscova nu era legată de campania prezidențială a lui Trump, ci a fost doar unul dintre numeroasele proiecte pe care organizația Trump le dezvoltă atât pe plan intern, cât și în străinătate.

Cohen a adăugat, de asemenea, că nu își amintește să fi primit vreun răspuns de la Peskov, iar proiectul clădirii zgârie-nori a fost abandonat câteva săptămâni după trimiterea scrisorii.

Cu toate acestea, ancheta privind relațiile lui Trump cu autoritățile ruse în timpul campaniei electorale a arătat că Cohen a mințit despre momentul renunțării la ”Trump Tower”: planurile au fost abandonate nu la începutul anului 2016, ci chiar în vara în care campania prezidențială americană era în plină desfășurare.

Mai mult, la patru zile după trimiterea scrisorii lui Peskov, Cohen a fost invitat la Moscova. Avocatul a recunoscut acest lucru pe 29 noiembrie. El a explicat minciunile sale anterioare prin faptul că a vrut să-l protejeze pe președinte în cazul în care mărturia sa din Congres intra în concontradicție cu declarațiile politice ale lui Donald Trump.

De asemenea, s-a constatat că, în mai 2016, Felix Sater, om de afaceri originar din URSS, implicat și el în proiectul ”Trump Tower” și având conexiuni în serviciile speciale ruse, i-a spus lui Cohen că Peskov ar dori să-l invite la Forumul economic din Sankt Petersburg.

Acolo, Cohen urma să fie „prezentat lui Putin sau Medvedev”.

Sater a explicat pentru Buzzfeed motivele sale: „Ideea mea era să-i dam lui Putin un penthouse în valoare de 50 de milioane de dolari și să obținem alte 250 de milioane de dolari pentru restul locuințelor. Toți oligarhii ar fi făcut coadă pentru a trăi în aceeași clădire cu Putin”, a spus el.

Sater a confirmat că a discutat acest plan cu Cohen.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

16 Responses to Trump i-a propus lui Putin un cadou de 50 milioane $ pentru a aproba un ”Trump Tower” la Moscova

  1. ANTIPUTIN spune:

    @xyulescu lupescu
    E tarul lup in stana de mioare
    Sfasie crud Ucraina, Siria
    Si alte caprioare
    Cinic, bolnav, de tron lipit
    Un psihopat rar intalnit
    Ne’ameninta dement
    Va sfarsi ingropat
    In ciment !

  2. xyulescu spune:

    Nu e rea ideea lui Trump. Putin ar trebui sa o accepte dar cu conditia ca tot turnul sa fie plim´n numai cu WC-uri publice, si in mod sigur cetatenii moscoviti vor aprecia ca au liberatea sa faca la randul lor un cadou lui Trump, si anume o gramada uriasa de rahat proaspat in fiecare zi

  3. bogdan spune:

    Uite de asta are piedici USA in a opri pe Pitikul dement ! Gunoiul ala blond nu trebuia sa fie Presedinte in USA precum deasemenea nici gunoiul Pitik nu rebuia a fie presedinte in Porcie ! Doua gunoaie ajunse unde nu trebuie !

    • mocanu dan spune:

      Si trebuia sa fie presedinte baba cea hilara care a luat bani de la Putin prin fundatii atit ea cit si barbasu.Deci TRAMP a dat acces la rezervele de uraniu Rusiei?

      • ANTIPUTIN spune:

        Tramp este gata sa vanda Romania, Basarabia si alte tari, fosti sateliti ai Uniunii sovietice, oricand ii cerea Putin.
        Pe un plan planetar, un Kel santajat de MOSCOVA poate provoca o conflagratie mondiala. E rusinos cum seful lumii libere se gudura pe langa un satrap criminal care ameninta deschis cu anihilarea atomica Europa si chiar America.

        • xyulescu spune:

          Da intradevar ai dreptate, Este o mare rusine ptr Putin, reprezentantul lumii libere sa discute cu o bestie criminala ca Trump, cel care in fiecare zi ucide cu mana lui sute de oameni semnand ca si Stalin condamnari moarte cu drone, fara ca acei oameni sa fie judecati. Ce rusine ptr lumea asta, sa vada cum SUA care a fost odata campioana kiberatii si a democratiei sa devina ceea ce este astazi, un stat agresor fascist si criminal care pune in practica visurile cele mai spurcate de marire ale lui Hitler!.
          Vai ce rusine!

          • bogdan spune:

            Voi porcii sunteti „lumea libera” ??? Se vede treaba godace ca tu in afara de cocina ta transnistreana nu ai vazut mai mult ! In viata ta searbada singurul tau tel
            este sa vezi pana mori macar odata kkata aia de piata rosie de sange pazita de armata de kkat porceasca…Vai mama ta de amarat cu „lumea ta libera” ! Auzi la amarat ce grohaie ! Stati naibii in „lumea voastra libera” sau cum o numiti voi”lumea de kkat rusa”ca noi putem trai si fara voi in Lumea Noastra Libera si Democratica…

        • mocanu dan spune:

          Curios ce susti domnu antimuskal, si uite ca totusi au trecut doi ani si inca nu ne-a vindut,basca ca ne-a dat bani sa reabilitam trei aerodroame militare,a marit baza de la kogalniceanu,a pornit deveselu,vin des la exercitii cu tehnica militara,isi plimba prin marea neagra bastioanele,ne-a aprobat vinzarea de patrioate si himarsuri(care nu sunt pentru orcine)etc etc….Sa inteleg ca noua ne trebuia unul ca obama care a lasat georgia si ukraina sa fie hartanite???

          • ANTIPUTIN spune:

            Don Mocanu, daca nu era congresul la mijloc, Trump facea o cruce deasupra Romaniei si mai ales a noastra de mult. Si’ar fi semnat un tratat de amicitie cu idolul lui autocrat pe podul de la Kerci, in aplauzele mujicilor.
            Ori, pericolul nuclear reprezentat de Putin si clica lui e prea mare pt pacea lumii, iar Trump este santajabil, altfel nu s’ar comporta mai rau ca o prostituata cu Putin. E vorba deci de mize cruciale : libertatea Romaniei, dezrobirea Basarabiei de jugul sufocant al criptocomunistilor rusi.
            E vorba de libertatea Europei si de pacea lumii. De viata noastra si’a copiilor nostri.

        • mocanu dan spune:

          Rahatul care l-a mincat Tramp a fost la inceput de mandat si ai dreptate.Dar sa nu uitam si pe al nostru sas care la inceput de mandat schimba acsa buc.londra washington cu berin si se otara la dna?Pina in prezent vad ca Tramp nu se pisa contra vintului si face ce trebuie si uite ca a cocosat dragonul galbejit.

      • bogdan spune:

        Vezi ca iar ti-ai depasit ora de somn ! Sau deja esti in solda godacilor ! Ca asa cam miroase mocane !

        • mocanu dan spune:

          Zi-mi ce dracu am scris gresit si voi recunoaste ca sunt un mare bou!! cu toate ca eu is cam cioban.

          • bogdan spune:

            „Si trebuia sa fie presedinte baba cea hilara care a luat bani de la Putin prin fundatii atit ea cit si barbasu.” Daca ai si ceva dovezi in clar la prostia asta in afara de materiale de propaganda da-le aici daca nu zipper to your mouth ! Is that clear ?

        • mocanu dan spune:

          Banca de investitii ruseasca Renaissance capital a donat in contul lui Bil Clinton 500 000-$-ASSANGE-WIKILEAKS-fundatia Clinton a primit prin interpusi(ca la Dragnea)SUMA DE 2350000$ cam in acelasi timp ce Rosatom prelua 20% din rezerva de uraniu a SUA,afacerea sa facut prin clanul Podesta si seful de atunci al fbi………

          • bogdan spune:

            1. wikileaks egal shit !
            2.fundatiile de caritate indiferent ale cui sunt nu insemna bani contra altceva ci chiar Caritate ! Daca ar fi fost vreo legatura reala intre Clinton si Putler nu ar fi fost Pitikul cel mai mare oponent al lui Clinton !
            3. Rosatom nu a preluat nimic din uraniul USA ! Mai incearca ! Eu zic sa te opresti aici caci pot sa-ti pun link uri si demonstratii extinse pt a-ti demonstra ! Ar fi pacat sa se bucure porcii !
            PS
            Iar faza cu „Baba” poate apare din lipsa de educatie sau dezinformare sau ambele !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top