Donald Trump l-a concediat pe directorul FBI James Comey. Același James Comey pe care presedintele SUA l-a rugat sa mai ramana in post 6 ani și acelasi care – a descoperit cu uimire mai tarziu locatarul Casei Albe – investighează relațiile oamenilor din staff-ul lui Trump cu Rusia, dar și atacurile hackerilor ruși.

Șeful FBI a anunțat prima data în mod public despre o astfel de anchetă în cadrul unor audieri în Congres în luna aprilie. Imediat după concedierea lui Comey s-a aflat ca mai multi procurori au trimis citații pe numele consilierilor generalului Michael Flynn, care a demisionat din postul său de consilier național de securitate din cauza relațiilor cu Rusia. Procurorii le cer consilierilor acestuia să le furnizeze documentația de afaceri aparținând lui Flynn, care, după cum ne amintim, și-a exprimat recent dorința de a oferi probe procurorilor în schimbul imunității. A fost însă refuzat.

Săptămâna trecută, James Comey a depus din nou mărturie în Congres, unde s-a dovedit că a calomniat-o ”puțin” pe Hillary Clinton, atunci când a spus că consiliera sa, Huma Abedin, ar fi trimis câteva sute de scrisori din partea lui Clinton, de pe un cont de e-mail neprotejat si care conțineau informații secrete. De fapt au fost doar câteva scrisori, nu câteva sute.

Oficial, Casa Albă a declarat că motivul concedierii lui Comey este comportamentul incompetent în cazul Clinton. Deci Trump a fost nevoit sa-l concedieze pe directorul FBI deoarece el a calomniat-o pe Hillary Clinton. ”Ocupație” în care Donald Trump însuși a fost un adevart campion în timpul campaniei electorale și care chiar a promis s-o ”bage în spatele gratiilor“.

Acum sa vedem cronologia. La sfârșitul lunii octombrie, cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale din SUA, Comey i-a dat o mână de ajutor lui Trump, anunțând redeschiderea unei anchete privind ”email-urile Clinton”. În înțelegerea lui Trump această ieșire a fost în regula, deoarece în luna ianuarie, după preluarea funcției, noul presedinte nu l-a demis pe directorul FBI. Însa dupa ce luna trecută s-a aflat că FBI-ul investighează înca din vara anului trecut relatiile lui Trump cu Rusia, presedintele a descoperit brusc incompetenta lui Comey și l-a concediat.

Nu stim daca odata cu demiterea lui Comey vor fi musamalizate anchetele privind legaturile presedintelui SUA cu Rusia. Cunoscând insa atitudinea lui față de normele democrației, nu există nicio îndoială că va încerca s-o faca prin numirea la conducerea Biroului Federal de Investigatii unui om loial presedintelui.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to Trump l-a rugat pe șeful FBI să mai stea în post 6 ani, apoi l-a concediat. De ce?

  1. Yatsenyuk spune:

    Asta a fost concediat pentru ca a fost pus in functie de Obama si a ramas pe mai departe sub comanda gastii democrate, preocupati doar de demolarea conducerii republicane si a lui Trump .Republicanii au majoritate peste tot ,dar minoritatea democrata se agata de putere cu disperare .Caz fara precedent la ricani .Obama se lauda cu transferul democratic de putere,insa acest transfer e cu convulsii si nu sa realizat nici pana acum .

    • Yatsenyuk spune:

      Controlul tuturor institutiilor americane in actualul mandat ,nu se mai face de la casa alba .Atributiile presedintelui au fost uzurpate.El e impiedicat sa preia puterea care are o conducere oculta, si care scurcircuiteaza legea si constitutia SUA .

      • Yatsenyuk spune:

        Problema cu Trump e aceiasi ca si cu Kenedy ,amandoi au incearcat sa-si preia atributiile legale ,nu sa fie simple marionete a unei puteri oculte care conduce imperiul din umbra ,uzurpand statul si constitutia ,iar situatia asta nu e de ieri,alaltaieri .Poti sa faci absolut tot ca presedinte ,si nu are treaba nimeni cu tine,cazul lui Obama,Bush,etc,daca faci ce zic ei sa faci .

        • bogdan spune:

          Mai era unul de-ai vostri ce tot asa vomita mult pe aici ! Vad ca acum a cam disparut ! I-ai luat locul ! Trebuie sa intelegi ca daca vrei sa te citeasca cineva trebuie sa ai cateva randuri relevante altfel dupa al treilea rand de povesti repetitive se trece mai departe ! Pt voma sunt pastile ! Fii profesionist ce dracu ?!

          • Catun spune:

            E acelasi propagandist, are multe particularitati simialre.

            Multumim Rusiei pentru reprezentantii sai. Asa o intelegem mai bine. Stim de ce sa fugim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top