Președintele american, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin, au avut marți „o foarte bună discuție” telefonică privind Siria, în cursul căreia au abordat chestiunea zonelor de securitate, potrivit unui comunicat al Casei Albe, scrie AFP.

Cu acest prilej, cei doi șefi de stat au căzut de acord asupra principiului unei întâlniri bilaterale în marja summitului G20, organizat la începutul lunii iulie, la Hamburg, în Germania.

A treia discuție telefonică între cei doi președinți de la instalarea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie a fost prima după apariția unor tensiuni între Moscova și Washington pe fondul loviturilor americane în Siria.

Cei doi lideri politici au convenit că „suferințele din Siria durează deja de prea mult timp” și că toate părțile trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt violențelor, a subliniat executivul american.

Discuția s-a referit în special la „zonele de securitate sau la detensionarea situației pentru a se ajunge la o pace durabilă”, a precizat comunicatul Casei Albe.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to Trump și Putin au discutat despre zonele de securitate din Siria

  1. bogdan spune:

    Avem si transcrierea discutiei !

    Blondul : Piticule trebuie sa pleci din Crimeea ca daca nu te ard in continuare !
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Vezi scoate benevol trupele din Donbas si toti mercenarii ca daca nu bag armament de ultima generatie in armata Ucraineana si tot pleaca dar in camioane Tip 200 !
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Vezi ca trebuie sa bagi ceva bani sa repari ce ai stricat in Ucraina daca vrei sa tai din sanctiuni !
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Sa nu mai aud ca intervii in alegerile din Europa ca te-am ars – ai inteles ?
    Piticul : N teles sa traiti !
    Blondul : Vezi ca in Siria iti mai dau un an sa rezolvi problemele sa-l cureti pe Assad si s-o stergi si de acolo altfel iti trimit cateva sute de Tomahawkuri in cap si rezolv eu !
    Piticul : N teles sa traiti…pauza lunga……mai aveti vreo cerere ?
    Blondul : Taci dreaku ! Ma gandesc ! Nu-mi mai vine nimic in minte ! Aaaa : schimba-l dracului pe Lavrov ca ma depaseste la minciuni !
    N teles sa traiti !
    Injuraturile din off beep !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top