Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că are ”dreptul absolut” să împărtășească informații cu Rusia, în legătură cu ”terorismul”, ”securitatea zborurilor” sau din ”motive umanitare”, transmit agențiile internaționale de presă.

„Ca președinte, am vrut să împărtășesc (informații — n.r.) cu Rusia (în cadrul unei întâlniri programate și deschise la Casa Albă), și am dreptul absolut să fac asta, în legătură cu fapte precum terorismul și securitatea zborurilor” sau din ”motive umanitare”, a scris Trump pe Twitter, ca reacție la relatări din presa americană conform cărora i-ar fi dezvăluit informații clasificate șefului diplomației ruse Serghei Lavrov, în timpul vizitei acestuia de săptămâna trecută la Washington, scrie Agerpres.ro.

„În plus, am vrut ca Rusia să își intensifice semnificativ lupta împotriva ISIS (Statul Islamic — n.r.) și a terorismului”, a mai precizat Trump pe Twitter.

 

Anterior, Casa Albă a negat că Trump a împărtășit informații clasificate despre gruparea teroristă Statul Islamic în timpul întâlnirii sale cu Lavrov și cu ambasadorul rus în SUA, Serghei Kisliak.

La rândul său, Ministerul rus de Externe a negat marți informațiile. Astfel de relatări sunt ”un alt fals” al presei americane, a scris pe Facebook purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova.

„Citiți ziarele americane? Nu ar trebui. Ați putea să le folosiți pentru altceva”, a spus ea, potrivit DPA.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat de asemenea presei marți că Moscova nu are de ce „nici să dezmintă, nici să confirme” informațiile, pentru că este vorba de ”un nimic”, potrivit AFP.

Președintele american Donald Trump a dezvăluit informații cu grad înalt de clasificare șefului diplomației ruse și ambasadorului Rusiei în Statele Unite în cadrul recentei întâlniri de la Casa Albă, a scris luni cotidianul Washington Post.

Informațiile împărtășite de președintele american se refereau la gruparea Statul Islamic și fuseseră comunicate de către un partener al Statelor Unite care nu a autorizat Washingtonul să le transmită Moscovei, a precizat publicația menționată.

Președintele american „a dezvăluit mai multe informații ambasadorului rus decât am împărtășit cu proprii noștri aliați”, a spus, sub acoperirea anonimatului, un responsabil american citat de Washington Post.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Trump spune că are ”dreptul” să împărtășească informații cu Rusia

  1. Ivan spune:

    Uite ce spune presedintele tau….:)))) si tu nu poti face nimic…. esti inflamat rau de tot, bag de seama….

  2. bogdan spune:

    Blondul nu se lasa pana nu ramane fara White House…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top