turkishTurcia și-a anunțat disponibilitatea de a relua construcția primului fir al gazoductului „Turkish Stream”, scrie Deutsche Welle.

Intenția autorităților turcești a fost declarata de ministrul economiei din această țară, Nihat Zeibekci.

„Există decizii politice cu privire la soluționarea problemei privind punerea în aplicare în continuare a proiectului”, – a spus ministrul.

Potrivit lui Zeibekci, construcția conductei de gaze din Marea Neagră este în prezent discutată în cadrul negocierilor cu partea rusă.

„Turkis Stream este benefic pentru ambele țări „, – a subliniat el.

De asemenea, ministrul economiei din Turcia a declarat că Ankara a eliminat toate barierele juridice care au împiedicat proectul Centralei Nucleare „Akkuyu” din apropierea orașului Mersin, la care participa compania de stat rusă „Rosatom”.

Proiectul Turkish Stream a fost suspendat după ce relatiile dintre Moscova și Ankara s-au deterioart pe fondul incidentului aviatic din noiembrie 2015, cand Fortele Aeriene turce au doborat un bombardier rusesc la granita turco-siriana.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

12 Responses to Turcia a declarat că vrea gazoductul Turkish Stream. La Moscova au fost reluate negocierile

  1. clau spune:

    ei, e vorba de turci, sa nu uitam. Rusul inca nu si-a invatat lectia. Turcul la fel ca si chinezul il „ajuta” pe rus doar in drumul spre spanzuratoare. Il sprijina doar declarativ si „il ajuta” sa-si toace si putinele resurse in proiecte fantasmagorice. Si ce daca o sa mai fie o „teava” platita de rusi si care nu transporta nimic? Ce, spre China nu s-a facut la fel? Lasa-ti rusii sa „munceasca” (a se citi AUTODISTRUGE) ca fac o treaba foarte buna…

  2. bogdan spune:

    Europa incet incet va intelege ca se pot baza doar pe USA si ca trebuie sa construim cat mai multe statiii de decomprimare si rezervoare pt ca sa importam din USA si tarile arabe pe mare GPL si GNC si petrol…Deja USA a depasit Ospiciul la exporturi de gaze si petrol…Balticii deja au rezolvat problema…

    • Zorg spune:

      Trendul „țărilor civilizate” este îndepărtarea de combustibilii fosili

      • bogdan spune:

        Asta va mai dura inca 2-3 decenii cel putin ! Pana atunci trebuie sa ne indepartam de Ospiciu pe cat putem si se pare si de Turcia daca pare sa nu mai fie o alternativa viabila…

        • Zorg spune:

          Sunt mai optimist decât tine referitor la „energia verde”.
          Turcii joacă bambilici, pentru că vor… bani. Se poate învăța câte ceva din recentul episod grecesc

          • bogdan spune:

            De energie verde se vorbeste din ajii 80 cel putin…au trecut 3 decenii de atunci si in afara de cateva modele de automobile electrice in marea lor majoritate prohibitive ca pret nu prea s-a renuntat la diesel,benzina,GPL,GNC….Ca sa se schimbe trendul trebuie sa creasca pana la nori pretul combustibililor fosili si sa scada pretul celor electrice sub pretul celor pe combustibili fosili ! Un pas mic a fost facut cu Eolienele si mai micut cu Celulele fotovoltaice…

          • putin spune:

            In Europa de vest si centrala rasar campurile de panouri solare si eolienele ca ciupercile dupa ploaie. Un alt fapt important este rezolvarea transportului intre statele Uniunii Europene, tarile care beneficiaza de mai mult soare exportand energie verde. Islanda merge de ani buni pe energia termala. Lucrurile avanseaza destul de repede, multe state acordand certificate verzi particularillor, adica subventionandu-i pe cei care vor sa-si instaleze diferite tipuri de panouri. Nu este de ignorat nici faptul ca bateriile au evoluat mult, putandu-se acum chiar stoca energia mult mai eficient. Anumite state europene au inceput sa reglementeze foarte strict constructia de locuinte noi, locuintele devenind mai putin energofage….

    • nada spune:

      Fii linistit ca adevarata Europa, cea a oamenilor harnici si inteligenti si nu a idiotilor scapati de comunism, STIE ca cel mai mare dusman al Europei este chiar SUA, si asta o vede orice om normal care cunoaste opinia generala ale celor intre care traieste.
      Dar cum tu esti doar un idiot de propagandist care face jocul dusmanilor care au distrus Romania, nu ain interesul sa vezi adevarul pentru ca tu esti PLATIT sa MINTI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top