Două avioane ale armatei siriene au fost doborâte duminică de armata turcă în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, unde Turcia a lansat o ofensivă militară împotriva trupelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, relatează AFP.

La Damasc, agenţia oficială siriană Sana a transmis că două avioane de luptă au fost ”vizate” de armata turcă, adăugând că cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze şi sunt ”teferi şi nevătămaţi”. Agenţia Sana mai afirmă că armata siriană a doborât o dronă, tot în Idlib, difuzând şi imagini care arată un aparat prăbuşindu-se în flăcări.

La rândul său, Ministerul turc al Apărării a anunţat că ”două avioane Sukhoi SU-24 ale regimului (sirian) care atacau avioanele noastre au fost doborâte”.

Conform ONG-ului Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cele două avioane SU-24 au fost doborâte de un avion F-16 al armatei turce deasupra zonelor controlate de regimul sirian în regiunea Idlib. Acelaşi ONG mai notează că 74 de soldaţi sirieni au fost ucişi, începând de vineri, în urma bombardamentelor armatei turce şi că a crescut frecvenţa confruntărilor directe între armatele siriană şi turcă.

Turcia a anunţat anterior că a lansat ”operaţiunea Scutul Primăverii” împotriva regimului sirian la Idlib, drept represalii pentru un atac aerian sirian în care au fost ucişi 33 de soldaţi turci în această regiune unde Ankara susţine grupări rebele siriene şi pe care armata siriană încearcă să o recucerească.

În pofida escaladării conflictului armat din Siria, ministrul turc al apărării Hulusi Akar a ţinut să sublinieze că ţara sa nu doreşte o confruntare cu Rusia, principalul susţinător al regimului de la Damasc. Aviaţia militară rusă desfăşoară frecvent raiduri în Idlib pentru susţinerea operaţiunilor terestre ale armatei siriene.

Între timp, Rusia a amenintat voalat armata turca, anuntand ca nu poate ”garanta siguranța” aviației militare turce în Siria, după ce Damascul a închis spațiul aerian desupra provinciei Idlib. Oleg Juravlev, șeful Centrului pentru reconcilierea părților în războiul din Siria, a declarat că decizia Damascului a fost luata in contextul unei situații puternic agravate în provincie, relateaza RIA Novosti.

Regimul de la Damasc a anuntat duminica că orice aeronavă care va încălca spațiul aerian va fi percepută ca ostilă și va fi doborâtă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,75 din 5)
Încarc...

Related Posts

6 Responses to Turcia a doborât două avioane siriene. Moscova amenință voalat armata turcă

  1. carstea spune:

    Se duc lupte puternice intre armata siriana, sprijinita de rusi si turci. Rusii ( sirieni) ataca in tromba cu tancuri T-90 (T 72 – n-m identificat).

    • bogdan i spune:

      posteaza din nou dupa ce te trezesti…poate intelegem ! sau cere google translate o traducere mai buna din lb rusa…

  2. carstea spune:

    Su 24 nu este avion de lupta. Este avion de bombardament .De obicei aceste avioane au escorta de avioane de vanatoare, in cazul de fata Mig – 29 sau Suhoi – 27, 30, etc.
    Sper ca a inteles si Bogdanel!

    • Clau spune:

      …nu este avion de lupta, stim… la fel cum nici „portavionul” rusnac nu este portavion… ca sa „opereze” au nevoie la greu de escorte, barje de tractare, etc…

    • bogdan i spune:

      Indiferent ce grohai nu se acopera si nu schimba situatia faptica ! De cate ori vor ataca vor fi date jos ! La fel si cu godacii anterior care au fost dati jos de pe cer de otomani ! Nu te duci cu parul la unul care are pistol in mana si dupa ce te impusca spui ca prostul ala a tras si te-a impuscat ! Nu te duci si punct !
      Definitia prostului: cel care face aceeasi greseala de 2 ori sperand sa obtina rezultate diferite… 🙂

  3. bogdan i spune:

    Nu se invata minte…Pai daca in 2015 un F16 al Turciei daduse deja jos un SU 24 cu porci in el- sirienii au crezut ca ei au mai multe sanse daca trimit 2 bucati…rezultatul este cunoscut ! Pe hartie SU 24 ar fi mai performant decat un F16 dar doar pe hartie…tehnica sovietica de kkat ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top