turcinovPreşedintele Parlamentului ucrainean, Oleksandr Turcinov, a apreciat duminică că situaţia din estul Ucrainei nu poate fi soluţionată doar pe cale diplomatică, ci numai cu ajutorul armatei, relatează agenţia oficială Ukrinform.

„Fără îndoială, sunt necesare negocieri şi consultări, pentru a încerca să găsim o soluţie paşnică în acest conflict, însă, sincer vorbind, nu cred că putem obţine rezultate urmând doar calea diplomatică”, a declarat Turcinov, într-un interviu pentru postul de televiziune ucrainean Kanal 5.

„Doar armata ucraineană este în stare să pună capăt acestui război, eliberând complet regiunile Doneţk şi Lugansk”, a subliniat preşedintele Parlamentului ucrainean.

În opinia lui Turcinov, „Rusia consideră Ucraina drept parte componentă a imperiului la care visează”.

Oficialul ucrainean şi-a exprimat speranţa că operaţiunea din estul Ucrainei se va încheia până în octombrie, când ar putea avea loc alegeri parlamentare anticipate, relatează agenţia RIA Novosti.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top