separiMinisterul Afacerilor Externe al Ucrainei a acuzat Rusia că încalcă armistițiul din Donbas. Potrivit agenției, numai în ultimele 51 de ore separatistii au folosit din nou arme de foc, inclusiv sisteme derachete „Grad”, scrie Liga.net.

„Creșterea constantă a numărului de încălcări de către Rusia și a militanților sai din ultimele luni, cu utilizarea de echipamente grele, care ar trebui să nu fie acolo, indică încalcarea conștientă de catre forțele de ocupație a elementelor fragile de stabilizare”, – a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei.

În acest sens, Kievul a cerut ca Moscova „și teroristii pe care îi controleaza” sa oprească încălcarea acordurilor de la Minsk și sa asigure punerea în aplicare integrală a deciziilor luate în cadrul grupului de contact tripartit.

Prin formularea Acordurile de la Minsk se are n vedere un set de documente, care a fost adoptat la începutul anului 2015, la Minsk. Acestea au fost convenite între liderii Rusiei, Ucrainei, Franței și Germaniei. Conflictul din Donbas a inceput în primăvara anului 2014. În toamna anului 2015, în zonă a fost semnat un armistitiu.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Ucraina a acuzat Rusia de încălcarea armistițiului în Donbas

  1. Catun spune:

    „Minsk II” a fost si este in favoarea Ucrainei care nu a facut fata in confruntarea cu Rusia care si-a introdus armata si tehnica de varf pentru sprijinirea teroristilor creati de neo-KGB. Rusia provoaca in continuare si mentine teroarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top