SBU l-a demascat pe șeful Statului Major al Reprezentanței Rusiei în Centrul Comun de Coordonare și Control (CC) colonelul Vladimir Ceban a carui activitate contravine intereselor securității naționale a Ucrainei și acordurilor de la Minsk, scrie Unian.
Potrivit agenției de informații, ofiterul rus a transmis lui „Yakub”, primul adjunct al Comandantului Statului Major al Corpului de Armată I din cadrul organizației teroriste DNR, „graficele si rutele lunare” de zbor ale dronelor Misiunii de monitorizare a OSCE.
Pe baza acestor informatii, separatistii reuseau sa ascunda de observatorii internaționali pozițiile trupelor sale și ale armelor grele.
De asemenea, colonelul Vladimir Ceban a fost implicat în falsificarea probelor CC cu privire la presupusa încălcare de catre fortele ucrainene a dispozitiilor acordurilor de la Minsk.
Pe baza prevederilor art. 26 din Legea Ucrainei „Cu privire la statutul juridic al apatrizilor si străinilor”, SBU l-a anunțat pen cetățeanul rus Vladimir Ceban despre expulzarea forțată în țara de origine, precum și interdicția de a intra în Ucraina pentru o perioadă de cinci ani.
Colonelul rus a fost escortat la frontiera de stat a Ucrainei în Kharkiv, de unde a părăsit teritoriul statului ucrainean.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.