kievGuvernul de la Kiev a aprobat un nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, care prevede inclusiv interdicția activității sistemelor de plăți din Rusia, transmite UNIAN.

Astfel, sunt trecute la index companiile  „Zolotaia Korona”, „Kolibri” (anterior – „Blitz”), deținut de „Sberbank” Rusia, „Lider”, „Unistream”, Anelik și Blizko.

În total, potrivit documentului oficial, pe lista sunt incluse 271 de companii rusești și 682 de persoane, printre care vicepremierul Dmitri Rogozin, senatorul Elena Mizulina, șeful separatistilor din Crimeea – Serghei Aksenov, deputatul Dumei de Stat Vladimir Jirinovski, ”oficiali” ai autoproclamatelor DNR si LNR, precum și companii importante – „Rosoboronexport”, „KAMAZ”, „UTair” și multe altele.

Deasemenea, presedintele Ucrainei a dat ordin pentru pregătirea unei decizii cu privire la sancțiuni suplimentare împotriva deputaților Dumei de Stat care au participat la alegerile pentru Duma de Stat în Crimeea. „Acest lucru este valabil atât pentru deputați, cât și pentru membrii comisiilor electorale”, – au explicat reprezentantii Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

Motivul introducerii de sancțiuni îl reprezintă amenințarea reală sau potențială a intereselor naționale, securitatii nationale, suveranitatii și integritatii teritoriale a Ucrainei, precum si actiunile care promoveaza activitățile teroriste sau de ocupare a teritoriului, exproprierea sau limitarea drepturilor de proprietate, pierderile de proprietate, crearea de obstacole în calea dezvoltarii economice durabile și punerea în aplicare deplină a drepturilor și libertăților cetățenilor ucraineni.

Ucraina a impus măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice și juridice din Rusia în septembrie 2015. Atunci acestea au vizat 388 de persoane fizice și 105 firme. La sfârșitul lunii august 2016, Kievul a prelugit sancțiunile prin extinderea listei cu încă 250 de persoane și 46 de persoane juridice.

In plus, Ucraina a oprit exportul în Rusia de bunuri militare și produse cu dubla utilizare (militara si civila) și a impus o interdicție privind cooperarea tehnico-militară cu Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

14 Responses to Ucraina a impus noi sancțiuni și a interzis sistemele de plăți din Rusia

  1. yehudy spune:

    draga ivan, conform defdinitiei fascismului regimul putin este ultimul regim fascist din lume 🙂
    draga ivan, tot bati campii despre :fasdcism” fara sa definesti fascismul 🙂
    asa ca am cautat pe wiki definitia fascismului n:)
    draga ivan, regimul lui putin este un regim fascist 🙂

  2. Joe spune:

    Bravo ucrainenilor ca au inceput sa se trezeasca din nebunia impusa de sovietici atatia ani.
    Oameni astia au inceput incet, incet, sa vad adevarul cu ochii lor cine sunt tovarasii Rusi.
    Realiatea este cruda ! Rusi au fost si sunt un neam de paraziti [ Oxiuri ], care au infestat tot ce au atins.
    Rusalaii, taranoii Europei civilizate, simt cum le fuge pamantul de sub picioare, din acest motiv au apucaturile de golani batranii ne-bagati in seama, fara dinti in gura si cu minte afumata de la vodca. Ratatii Europei !!!

    • nada spune:

      Esti sigur ma prostule ca nu te-ai uitat in oglinda cand ai scris capodopera asta de prostie monumentala?
      Ma intreb cat de idiot ce esti tu te bati cu fantomele trecutului, fiind prea imbecil sa iti dai seama ca o parte din teritoriul istoric al Romaniev se afla sub ocupatie UCRAINEANA si tu ca un cur idiot te lupti de partea dusmanului care ti-a cotropit tara.
      Sa-ti fie rusine ca existi ma idiotule care esti atat de prost incat sustii pe cei mai mari dusmani ai romanilor
      Ia uite aici pe cine susti tu ma tembelule:care esti TRADATOR de tara!

      • Catun spune:

        Papusa nada nimeni, spui numai minciuni. Voi vreti sa vedeti Romania si Ucraina in tensiune.

        Fara rusi Ucraina este o tara cu care o sa se poata discuta si problema teritoriilor romanesti. Problema este ca RUSIA ARE ARMATA DE OCUPATIE IN MOLDOVA, IAR TU AI VREA CA TOATA ROMANIA SI TOATA UCRAINA SA FIE OCUPATA DE ARMATA GODACILOR.

        ITI TOT REPET SI TE FACI CA PLOUA PENTRU CA NU-TI CONVINE ADEVARUL PUR: PLECATI DIN MOLDOVA, GODACILOR!!!!

        Degeaba propaganda voastra se descrie ca fiind pentru pace, impotriva razboiului, pentru binele Romaniei, etc. daca in realitate sunteti pe invers. Daca vrei pace, iesiti afara din Moldova, din Donbas, din Georgia, din Crimeea, nu mai omorati copiii din Siria.
        Eu n-am vazut pe Putin sa vrea pace, doar trolii mint.

        • Catun spune:

          Si n-am vazut pe trolul Nada Sou sa ceara pace in Donbas, Moldova si Siria. In schimb la amenintari cu razboiul e primul.

          • Catun spune:

            Adica dintre toti comentatorii papusa nada nimeni e singurul care agita tema razboiului.

          • putin spune:

            Bineinteles. Omul e bolna. Iari urla „frati romani”, astazi ne face o tara de bolsevici si tradatori. In plus, un personaj ca si el, cu un limbaj al unui predicator sectant, face greseala sa considere ca santem un popor care nu-si recunoaste istoria. Ne invata el tratatul Ribbentrop-Molotov in varianta rusa. As lua-o ca pe o gluma daca nu ar veni din partea propagandei ruse care a inundat Europa in ultimii doi ani.

      • bogdan spune:

        Nada Hui ! Cel mai mare dusman al Romaniei in ultima suta de ani cel putin a fost Godacia voastra oricat kkat mananci tu ! Si noi Romanii stim bine cine sunteti voi mai nespalatilor ! Trebuie sa intelegi ca noi nu va vrem Godacilor ! Si daca veti mai incerca sa ne mai vizitati va vom da peste bot sa nu uitati !

  3. putin spune:

    Rusii sant singurii de pe Terra care mai au inca un partid bolsevic, dar ii acuza pe ceilalti de asa ceva. 🙂
    Si nu uitati, cel care jigneste mai sus Romania, nu ii adaug numele langa tara mea, ar fi jignitor, se autointituleaza …patriot! Posibil, dar ar fi obligatoriu sa ataseze cuvantul rus langa 🙂

  4. bogdan spune:

    Nada Hui ! Contractul ala de care vorbesti numit Power of Siberia cu China e la un pret pt gaz mai mic decat pt Europa si in acel moment pretul era peste 100 $/baril ! Deci prin contract China cumpara doar daca in fiecare moment gazul oferit este cu 10-pana la 15 %mai ieftin decat pt Europa conform contractului ! Apoi contractul este pe 30 de ani cu o valoare de gaz vandut(pret 2014) de 400 miliarde $ ! Deci cam 13 miliarde $ / an ! Cu mult mai putin decat vinde in Europa ! Apoi pt interconectare cu China Gazprom trebuie sa investesca in cei 4000 km de trasee de teava, facilitati de extractie si transfer aprox 20 miliarde de $ inainte sa vada vreun sfant de la chinezi pe gazul vandut ! Sa mai spunem ca deja randamentul investitiei nu se mai vede din cauza pretului mic ! Si uite aici ca le face concurenta pe piata Chinei Turkmenistan cu pret mai mic : http://www.reuters.com/article/us-russia-china-gas-exclusive-idUSKCN0UT1LG
    Deja Chinezii cer mai putin gaz caci economia lor nu mai creste la fel de rapid ! Sa mai spunem ca Gazprom nu mai are capital propriu indeajuns pt investitii si vinde active prin Europa si Ucraina in pierdere ! Stii Nada ca inainte se vorbea de inca un traseu Power of Siberia care deja e inmormantat ! acesta pt care e facut contractul cu China ar trebui in teorie sa intre in functiune ! Punem pariu ca va ramane istorie ?
    Chinezii stiu bine cum sa-si aleaga sclavii !!!

    • bogdan spune:

      Ar trebui sa functioneze din 2019 ! Dar va avea soarta tuturor proiectelor cu submarine, portavioane,rachete, T50 PAK ,Armata etc ! Adica unele vor ramane pe hartie iar cele realizate vor fi cam de muzeu si unicate ! Ca toata economia voastra inapoiata…Nu te poti da drept Hercule cand tu ai muschi de Stan Laurel…

  5. bogdan spune:

    O multitudine de proiecte mulitare ale Godacilor au ramas istorie datorita faptului ca anumite parti componente se produc doar in Ucraina !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top