Guvernul de la Kiev a declarat miercuri stare de urgență energetică, din cauza deficitului de antracit, un tip de cărbune extras din zona estică a Ucrainei controlată de separatiștii proruși, dar a cărui furnizare este blocată de veteranii razboiului din Donbas si politicieni, scrie presa din Ucraina.

Starea de urgență a fost introdusa pentru a schimba regimul de lucru al centralelor electrice care ard antracit în varianta cu capacitate minima de productie.

Premierul ucrainean Volodimir Groisman a cerut inițiatorilor blocadei să-i pună capăt și a avertizat că principalele orașe ale țării riscă să rămână fără electricitate după ce vor fi epuizate stocurile de antracit.

Șeful executivului de la Kiev a atenționat de asemenea că această ”blocadă va conduce la încetarea activității industriei metalurgice în care lucrează circa 300.000 de persoane”.

Ucraina mai are stocuri de antracit pentru 40 de zile. Circa 30% din producția de energie electrică a Ucrainei este asigurată de termocentrale, iar o treime din energia furnizată de aceste termocentrale se realizează pe bază de antracit. Ar trebui remarcat faptul că, în prezent, stocurile de antracit reprezinta 842 de mii de tone, iar de carbune în general  – 1,5 milioane de tone.

”Încă nouă zile și va trebui să oprim furnalele. Apoi într-o săptămână va trebui să oprim toate industriile din Mariupol și ulterior din Krivoi Rog”, a spus la rândul său ministrul de interne ucrainean, Arsen Avakov.

Fostii combatanți și deputați din parlamentul de la Kiev blochează de trei săptămâni căile ferate pentru a împiedica transportul cărbunelui extras din estul Ucrainei. Argumentul lor este că acest tip de combustibil este, probabil, principala marfa de contrabandă, iar 50% din veniturile obținute din vânzările de carbune intra in buzunarele teroriștilor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Ucraina a instituit starea de urgență în sectorul energetic

  1. bogdan spune:

    Pana nu vor pleca porcii invadatori din Donvas situatia nu se va schimba !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top