Presedintele Ucrainei Petro Poroșenko a declarat că, după recunoașterea de către Rusia a „documentelor” emise de separatiștii din partea ocupată a Donbasului, sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui să fie consolidate.
Declaratia a fost facuta la o întâlnire cu Christos Stylianides, comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, transmite serviciul de presă al șefului statului.
„Noi vedem acum o încălcare constantă a acordurilor de la Minsk, nu numai o încălcare a încetării focului, dar și o decizie absolut cinica de a recunoaște documentele false ale repubicilor false” – a spus președintele Poroșenko.
Potrivit șefului statului ucrainean, din punctul de vedere al dreptului internațional suntem deja in fata unui element de recunoașteri a entitatilor ilegale și refuzul de facto a cotinuarii procesului de la Minsk, pentru că aceste acțiuni sunt incompatibile cu punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk.
„Noi credem că acest lucru este un fenomen foarte îngrijorător, și necesită o acțiune decisivă, inclusiv înasprirea sancțiunilor”, – a declarat Poroșenko.
Pe 18 februarie, site-ul Kremlinului a publicat decretul semnat de președintele Vladimir Putin, privind recunoașterea pe teritoriului Rusiei a documentelor eliberate cetățenilor Ucrainei și apatrizilor care locuiesc permanent în regiunile Lugansk și Donețk, ocupate de rebelii pro-rusi.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a condamnat în mod oficial decizia Rusiei.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
putin va intra in marea istorie ca cel care a dezintegrat federatia rusa:)
federatia rusa va fi dezintegrata in urma sanctiunilor 🙂
iar Putin va impartasi soarta lui ceausescu datorita sanctiunilor 🙂
dreptul international il va frige in teusa pe putin 🙂
Il doare pe piticul dement la un metru in spatele cozii de sanctiunile Lumii Civilizate ! El o tine pe a lui : guitzz , guiiiitzz !