cernobalusPe lângă conflictul sângeros din Donbass, inflația galopantă și griparea economiei, autoritățile de la Kiev s-ar putea confrunta în viitorul apropiat cu accident nuclear similar ca intensitate cu cel de la Cernobâl din aprilie 1986, la reactorul nuclear al unității1 din sudul țării, arată expertul în energie nucleară Irina Holovko, într-o analiză publicată în paginile cotidianului Moscow Times.

Potrivit expertei ucrainene, reactorul de la unitatea 1 de la centrala nucleara din sudul Ucrainei ar trebui închis de urgență întrucât tehnologia învechită sovietică folosită la construcția acestuia nu mai prezintă garanții de securitate. Acest reactor a fost inaugurat în 1983 de către URSS pe teritoriul Ucrainei alături de cel de la unitatea 4 de la Cernobâl, care a explodat trei ani mai târziu.

Faptul că centralele nucleare învechite ale Ucrainei sunt încă operaţionale nu ar fi fost posibil fără sprijinul financiar al contribuabililor europeni, susține Irina Holovko. Banii destinați centralelor nucleare de pe teritoriul ucrainean provin de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și de la Comunitatea Europeană de Energie Atomică (EAEC), ca parte a programului de ”îmbunătățiri de securitate”, în valoare de 600 de milioane de euro.

Pe de altă parte, sprijinul financiar oferit de BERD a mărit durata de viață a centralei nucleare din sudul Ucrainei cu cel puțin zece ani, printr-un aviz acordat în 2013, de către Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară (SNRIU).

În pofida avizului SNRIU, un studiu publicat luna trecută de către Centrul Național Ecologic din Ucraina a demonstrate că evaluarea care a stat la baza acestei decizii a fost profund viciată de către oficialitățile ucrainene. Practic, acest reactor este plin de vulnerabilități periculoase, iar unele zone sunt atât de uzate încât depășesc deja nivelurile tolerabile de radiații. Aceste vulnerabilități pot cauza un incident nuclear, cum ar fi eliberarea de particule radioactive în interiorul unității sau chiar în mediul înconjurător.

Centralele nucleare ucrainene, depășite tehnologic

ciupercuta atomica”Și nu este nici de departe un caz izolat. Trei unități nucleare ale Ucrainei și-au depășit durata de viață, însă funcționează și astăzi, iar alte nouă își vor atinge termenul de valabilitate în următorii cinci ani. Unitatea doi din sudul Ucrainei va ajunge în acest punct în mai puțin de trei săptămâni, ceea ce înseamnă că SNRIU va trebui să ia o decizie: dacă prelungește sau nu durata de viață a centralei cu încă 20 de ani” arată Holovko în analiza sa.

Pe de altă parte, experta ucraineană consideră că este responsabilitatea Ucrainei să efectueze o evaluare transfrontalieră asupra impactului centralelor sale nucleare asupra mediului înconjurător. Luna trecută, activiștii din țările vecine cu Ucraina le-au scris reprezentanților statelor lor din cadrul Băncii Europeane pentru Reconstrucție și Dezvoltare, solicitând ca instituția să suspende sprijinul pentru modernizarea centralelor nucleare de pe teritoriul fostului stat sovietic, până când va fi finalizată o evaluare complexă. Pe de altă parte, oficialitățile ucrainene nu vor putea garanta că unitățile nucleare învechite vor funcționa în condiții de siguranță. Nu doar că profesionalismul angajaților este pus la îndoială, dar și independența acestor autorități de reglementare a fost șubrezită, după ce Guvernul de la Kiev a decis recent să le limiteze puterea în ceea ce privește companiile deținute de stat.

Kievul, dependentă energetic de Kremlin

În pofida conflictului militar din Est,Ucraina este încă dependentă de Rusia în ceea ce privește combustibilul nuclear cu care funcționează reactoarele nucleare de teritoriul său și în cadrul procedurilor pentru tratarea și depozitarea uraniului folosit. Acest aspect potrivit lui Holovko ar trebui să fie suficient pentru a convinge guvernul Ucrainei să nu adâncească și mai mult dependența țării față de această sursă de energie nesigură și periculoasă. Pe 26 aprilie, s-au împlinit 29 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, iar această aniversare tristă ar trebui să le amintească oficialităților ucrainene despre riscurile unor noi accidente nucleare. În acest sens, termenul la care vor expira centralele nucleare ar trebui să fie pentru Ucraina o oportunitate de a căuta o sursă de energie mai sigură și mai sustenabilă pentru viitor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top