savcenko2Ucraina a înasprit lista de sancțiuni împotriva Rusiei pentru a include persoane și instituții implicate în detenția pilotului Nadejda Savcenko și a altor cetățeni ucraineni, a anunțat vineri Consiliul de Securitate şi Apărare Nationala al Ucrainei (CSANU), informează Reuters.

Kievul a impus deja restricții economice și de altă natură unui număr de peste 400 de cetățeni ruși și companii după anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014 și a revoltei separatiste pro-ruse ce a urmat în estul țării.

Ultimele sancțiuni pe această listă urmează după decizia luată marți de un tribunal rus de a o condamna pe Savcenko la 22 de ani de închisoare pentru presupusa ei implicare în uciderea a doi jurnaliști ruși.

„Printre entitățile incluse pe lista de sancțiuni se numără directori ai FSB (serviciul de securitate), SKR (Comisia de anchetă rusă, echiv- FBI), procurori, (angajați din) sistemul judiciar, militari și alții”, a declarat CSANU într-un comunicat.

CSANU acuză aceste instituții de „răpire, detenție ilegală, tortură, falsificarea cazurilor” contra ucrainenilor deținuți.

Savcenko, care și-a luat concediu de la locul ei de muncă ca pilot militar pentru a lupta ca voluntar cu forțele terestre ucrainene împotriva separatiștilor din estul Ucrainei, a fost capturată de rebelii pro-rusi în iunie 2014.

Ea a fost predată Rusiei unde a fost acuzată că a transmis armatei ucrainene poziția celor doi jurnaliști ruși uciși de un tir de mortieră, amintește Reuters.

Ea a intrat în mod repetat în greva foamei și afirmă că este victima unui proces politic.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Ucraina înăspreşte sancțiunile împotriva Rusiei în legătură cu cazul Savcenko

  1. Gogu spune:

    Gresala capitala a Nadiei, a fost ca a luptat ca pedestras. Daca ar fi luptat cu avionul, nu ar fi fost in situatia asta neplacut, dar pentru care este recunoscuta drept eroina celor care iubesc pacea si dreptatea pe pamant. Poate data viitoare, isi va face ” meseria”, pentru care s-a instruit si invatat carte. Doamna Nadia, un rezervist va prezinta onorul. In orice caz, porcii lumii trebuie tratati ca in ajunul craciunului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top