Ucraina introduce noi reguli de intrare în țară pentru cetățenii ruși. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2018, toate persoanele cu cetatenie rusa vor fi obligate sa furnizeze datele biometrice la intrarea în tara. În plus, Guvernul a fost instruit să actualizeze lista țărilor cu risc de migrație, în special prin includerea Federației Ruse, potrivit unui comunicat postat pe site-ul președintelui Petro Poroșenko.
„Consideram că acest lucru este o practică comună în condițiile în care țara noastra este obiectul unei agresiuni militare din partea Federației Ruse, această practică este pe deplin justificată“, – declara in comunicat șeful statului ucrainean.
Procedura de înregistrare a noilor veniți va cuprinde trei etape. În prima, persoana interesata sa viziteze Ucraina va trimite autoritatilor ucrainene o prenotificare online. A doua etapa prevede inregistrarea directă a datelor personale la frontieră, fie prezentand un pașaport biometric, fie datele biometrice. A treia etapa prevede inregistrarea persoanei straine la organele de politie în localitatea de destinatie.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
testare obligatorie godaci la granita (orice granita)
1- cip in ureche pentru identificare
2- aviz de la veterinar ca e vaccinat
3- control obligatoriu anti trichineloza(putin)
4- sa reziste sa se uite la un palton si la un ceas 3 minute fara sa sara de pe scaun….
testul 5 degeaba il scriu ca inca niciun rusnac nu a trecut de proba 4… dupa doar 10 secunde de privit paltonul si ceasul deja lacrimeaza de bucurie… lacrima autentica, nu de crocodil…de pork siberian!
Normal ar fi să-i tatueze pe frunte cu avertismentul „Feriți din calea porcului” asta după ce și-au notat cat cântăresc in viu!
Tu in cocineatza ta nu poti sa-ti manci laturile fara sa guiti ??
Sau sa intrii in vizuina sconcsule fara sa tragi un partz ??
raga ivan, ucraina ii pune pe agentii secreti rusi sa-si dea chilotii jos la intrare 🙂
…nu este vorba despre regimul corupt putin si conturile din panama nu a fost nevoie de moderare 🙂
„raga yehudy ” tu nu esti roman ,incearca alta limba ,la tine acasa !!
Pai de ce fariseule…? Vor sa vada cat de dotati sunt…? Se pare ca si tu esti teribil de interesat de treaba asta… de ce …? 🙂
Porcii ar trebui marcati cu fierul rosu pe frunte pt a putea fi usor depistati si urmariti !
Sconcsii ar trebui bagati in tomberoane sa nu puta !!
Porcule psihopat ….inca te mai gandesti cu placere la teava inrosita care ti-a fost bagata in fund….. 🙂
E boring cu ciumetii astia ukropi !!
Mai ziceti ceva si de frumushatza aia ,dalia greblankoaie !!
Tampeniile astea le-ati mai zis ,si o mai ziceti..precis !!
Ceva mai hitlerist ,ca sa radem !!
Pai nazistii urlau Detschland, Deutschland uber alles…..astia de acum….ce sa zica…..ca sunt cur-cubei…? pai stim… 🙂