Statele Unite consideră că partea ucraineană s-a descurcat excelent cu instruirea în utilizarea complexelor anti-tanc Javelin, care au fost trimise Kievului în 2018, iar în viitor vor lua în considerare livrarea către Kiev și de arme cu lunete, dar și de armament pentru navele ucrainene, a anunțat marți comandantul suprem al forțelor armate comune NATO din Europa, generalul Curtis Scaparrotti, în cadrul unei audieri în cadrul Comitetului Senatului pentru Afaceri ale Armatei al Congresului SUA.

La cererea unuia dintre senatori, el a confirmat că partea americană a avut autorizarea de a furniza Kievului sistemul Javelin. „S-au descurcat perfect, dar există și alte sisteme: arme pentru lunetisti, muniții și, în lumina incidentului din strâmtoarea Kerci, avem în vedere ăn viitor și sisteme pentru nave”, a spus el.

„Cred că putem să-i ajutăm să restaureze flota și să le furnizam ceea ce, după părerea lor, este necesar pentru apărarea și descurajarea acțiunilor agresive din partea Rusiei”, a menționat generalul.

„Trebuie să continuăm să îi sprijinim în privința sistemelor contrabaterie Q36 și Q37”, a adăugat Scaparrotti. „De asemenea, ni s-au adresat pentru ajutor în vederea obtinerii de sistemele de comunicare”, a spus el.

La începutul lunii martie 2018, Pentagonul a anunțat că Ucraina va primi sisteme de rachete antitanc Javelin în valoare totala de 47 milioane de dolari, inclusiv 37 de lansatoare și 210 de rachete anti-tanc.

Anterior, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, într-un interviu pentru CNN a raportat că Kievul ar dori să achiziționeze sisteme de apărare aeriană din Statele Unite. În plus, partii ucrainene i-au fost transise sisteme de contrabaterii militare Q36, concepute pentru detectarea și urmărirea lansărilor de artilerie și de rachete.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Ucraina se descurcă excelent cu complexele Javelin și SUA iau în considerare noi livrări de arme către Kiev

  1. Marian spune:

    Dacă ei (ucraina) isi doresc multe arme americanesti sa le foloseasca impotriva ursului alb,n-au decat!Oricum lui porosenko nu-i pasa de popor(de victimele razboiului)tinand cont, ca se infrunta cu prima armata din lume!

    • Clau spune:

      …prima armata din lume…lumea rusa, godace! Lumea rusa…ca armata rosie in obraj si maro in kur nu reprezinta mare lucru in afara de arsenalul nuclear… Ucrainienii v-au demonstrat deja asta….

    • bogdan spune:

      Nici Porkului Pitik nu-i pasa de voi godacii mititei ce sunteti pe post de carne de tun…oricum BRAVO USA ! Un pork bun e un pork mort !

    • bogdan spune:

      Pai obuzele Javelin cad in teste de porci deci nu-i pasa de godacii kremlinului nu de propriul popor fraiere ! Asa ca mergeti cu totii in Ucraina unde va trimite Pitikul Nebun sa vedeti cum suna un obuz !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top