ONUKievul se va plânge Consiliului de Securitate al ONU, după ce FSB-ul rusesc a acuzat Ucraina de pregătirea unor atacuri teroriste în Crimeea, a anunțat Vladimir Elcenko, reprezentantul permanent al Ucrainei la Națiunilor Unite.

Potrivit diplomatului, această problemă este acum discutata și a adăugat că la Kiev sunt pregatiti de convocarea Consiliul de Securitate al ONU „chiar și în miez de noapte”.

Diplomatul ucrainean a anuntat ca îl va informa cu privire la situația creata pe Ban Ki-moon, secretarul general al ONU.

Pe contul său de Twitter, Elcenko face o paralela cu evenimente similare in Georgia, care au dus pana la urma la invadarea acestei tari caucaziene de catre Rusia.

Anterior, președintele Vladimir Putin a declarat că autoritățile ucrainene ”au trecut la practica terorii” și a spus că o nouă întâlnire în „formatul normand” cu privirea la solutionarea pasnica a conflictului din Donbas nu are niciun sens.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko a declarat că acuzațiile Rusiei sunt cinice si absurde. „Aceste fantezii sunt doar un pretext pentru următoarele amenințări militare împotriva Ucrainei”, a declarat Poroșenko.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a declarat că Kievul condamnă cu fermitate astfel de declarații ale Kremlinului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

4 Responses to Ucraina se va plânge la ONU pentru acuzațiile de terorism din partea Moscovei

  1. bogdan spune:

    Este posibil ca porcii din Ospiciu sa incerece invadarea „oficiala” a Donbasului sub scuza ca Ucraina e de vina ! E posibil sa incerce acum cand USA nu a ajutat prea mult Ucraina pt a se apara ! Porcul pitic din cocina Kremlin este constient ca daca nu o face acum cand este vara in noiembrie -decambrie va veni Clinton la putere in USA si s-a terminat cu destrabalarea piticului prin Ucraina…cu siguranata primele arme gen Javelin vor ajunge in Ucraina in perioada anului nou ! Ulterior Ucraina va primi si arme mai complexe inclusiv de asalt ! Deocamdata porcii sunt in Ucraina si nu invers ! Deci trebuie ajutati ucrainenii sa poata alunga Godacii inapoi la ei in cocina…

  2. putin spune:

    ONU a cerut cel putin 24 de ore de incetare a focului la Alep. Rusii au acordat 3 ore. Am indoieli ca vor fi respectate si alea. Apoi propaganda rusa ne va informa despre… umanitarismul rus.

  3. unul spune:

    L a fel faceti si in Siria , in loc sa va luptati cu teroristi voi ucideti civili sub pretextul ca nu-l vor pe Assad dupa care va laudati cu realizarile voastre , cred ca ar trebui facut cum a spus fostul sef CIA in Siria ar trebui eliminati toti soldatii rusi , ar trebui sa primeasca o lectie de la lumea civilizata acesti criminali ,

  4. unul spune:

    Rusi cretini , mincinosi si idioti , ati ocupat Ucraina si acuma tot voi ca plangeti ,sunteti niste criminali .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top