Guvernul ucrainean sisteaza finanțarea teritoriilor (platile sociale si pensiile) din estul țării aflate sub controlul separatiștilor, a anunțat premierul Arseni Iateniuk la o reuniune a cabinetului pe 5 noiembrie.
„În zonele care sunt controlate de către teroriștii ruși, subvențiile constituie 1.5 miliarde de dolari în regiunea Donețk și peste 1,1 miliarde de dolari în Lugansk. Guvernul nu va mai finanta impostorii și teroriști din estul tarii „– a declarat premierul, citat de agentia Unian.
În același timp, el a spus că Kievul va continua să furnizeze gaze naturale și energie electrică pe teritoriul respectiv, în ciuda absenței oricărei plăți de acolo. Totodata, premierul a precizat că, după reîntoarcerea controlului asupra acestor teritorii, cuantumul subventiilor si alocarilor sociale va fi redus cu valoarea gazelor naturale şi energiei electrice livrate si neplatite.
Potrivit Naftogaz Ucraina, teritoriul controlat de separatiști a consumat în luna septembrie 27 de milioane de metri cubi de gaze naturale, în luna octombrie – aproximativ 100 de milioane de metri cubi, iar până la sfârșitul anului s-ar putea inregistra un consum de aproximativ 1 miliard de metri cubi, ceea ce va duce la pierderi în sumă de 370-430 milioane de euro.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
In sfarsit! Totusi nu inteleg de ce sunt furnizate, in continuare, gaze si electricitate fara plata… Sa le aduca rusnacii cu convoaiele umanitare, in cisterne (hi, hi, hi…).